De ziua mea… imi e dor de oamenii mei

Standard

Da, chiar este ziua mea! Ce am facut azi? Ce am vrut! Nu am iesit la aer, ca e frig si ceata la Versailles! Mi-am luat cana cu ceai si am ascultat radio Guerrilla, radiolul ascultat de neascultatori. Ce imi mai plac mie oamenii astia normali si cu picioarele pe pamant!!! Si am vorbit cu prietenii dragi care mi-au trimis mesaje pe FB. Pare lame ziua mea, nu? BA NU! Atunci cand vorbesti cu prietenii si iti asculti prietenii de ziua ta, mai ales cand esti nu foarte aproape de ei, este cea mai fericita zi din viata ta! Sa stii ca exista oamenii care se gandesc la tine… e divin!

Bai romanilor, chiar imi e dor de voi, imi e dor de oamenii plini de viata, de oamenii aia inconstienti, de oameni pe care sa ii simt, pe care sa ii ating cand vorbesc, mi-e dor de… partipipal!! Aici parca e prea rece, multi oameni sunt sloiuri de gheata, complexati, mereu cu capetele in tablete electronice sau in iPod-uri si nu putine sunt zilele in care nu ma pot desfasura, nu imi pot deschide aripile. Imi vine sa fac glume scabroase despre femeile din tara lui Channel 5, machiate si pudrate, dar care degaja mirosuri greu de indurat la ora 9 dimineata, imi vine sa rad cu gura pana la urechi cand imi vad colega de banca, muntele acela de grasime de 22 de ani, care-si ascunde sub „manuta” notitele, imi vine sa fac glume cu „iz sexos si sexual”. Imi vine sa urlu de fericire ca sunt aici, pentru ca este tot ce mi-am dorit, dar imi e dor de oameni, de oamenii mei alaturi de care pot sa rad pana imi crapa falcile. Imi e dor ca atunci cand merg cu metroul, sa privesc oamenii, nu doar sa ii observ. Tare mi-e dor…

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s