Care imi e rostul?

Standard

De vreo saptamana m-am imprietenit, virtual ce-i drept, cu un om tare fain, Cabral. Imi era simpatic cand il vedeam pe sticla si radeam cu gura pana la urechi atunci cand facea misto de pseudovedetele de pe la noi, din Romanica. (un MAAAARE plus din partea mea) O fi facand si acum, dar acilea nu am postul cu pricina… Omul acesta mare cat un brad e chiar OM. OM BUN la capul lui! Simt asta din cum scrie si din ce scrie. Intr-un post pe blogu-i personal, explicita, cu drag, rostul lui in lumea asta. Si ma gandeam eu asa… care o fi rostul meu…

Pai pana acum ceva timp, habar nu aveam. Ca fiecare om cu ratacirile lui… Ma duceam la un job, un job pe care il uram pentru mizeriile pe care trebuia sa le produc, reveneam de la acel job, bagam un film, mancam o masa netihnita, adormeam nervos, visam urat, ma trezeam, imi clateam ochii si o luam de la capat. Ce ma tinea in viata? Oamenii mei pe care ii iubeam si poate ma iubeau si ei la randul lor. Dar nu aveam un tel, o misiune de indeplinit, ceea ce ma facea sa ma simt prost/proasta si fara rost. M-am strofocat nitel, am schimbat pe ici pe colo si mi-am luat o misiune🙂. Acum am o misiune, am oameni care ma iubesc, oameni pe care ii iubesc! Am un rost!

Treaba e ca acum misiunea nu e deloc usoara, multe lucruri se pun de-a curmezisu’, nu le inteleg prea bine, exista multe personaje care ma scot din minti, dar stau si ma gandesc… asa… ca bunica-mea la gura sobei: „Ai intrat in joc, acu’ tre’ sa joci, nu te tranti pe jos sa bocesti, ca nu-i rost de prostii infantile! Nu lua totul in tragic! Misiunile astea au si ele rostul lor! Bucura-te ca ai pentru ce-ti bate capul!”.

Si misiunea-i la inceput…🙂

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s