Saptamana cartitei

Standard

In ultimele zile am fost ca animalul ala de traieste in subteran; am trait cu impresia ca am picioare de pinguin, ochi de gaina beata si sunt senila ca o bunica simpatica de 90 de ani spre 100. Toate zilele au fost asa, pana mai ieri. Pe langa rutina zilnica, au avut loc si cateva examene in care m-am simtit, pe alocuri, debila. Debila nu pentru ca erau ele prea grele si eu prea incuiata la minte, ci pentru ca existe in viata momente cand astfel de situatii te fac sa te simti debila… Uite asa se intampla ca uneori ne simtim ca niste animale subterane, care nu au picioare, vaz, auz sau  perspective. O fi de la un low self-esteem, venit de la vremea bacovioana, de la SPM, lipsa de magneziu sau etc.

Oribil sentimentul asta cand ai impresia ca traiesti la nesfarsit aceeasi zi, ca nu se mai termina, cand te lupti cu neputiinta de a face modificari pe ici pe colo, cand uiti sa iei lecitina pentru memorie, cand uiti oala cu mancare pe foc si te trezesti in miez de noapte gatuita de fum, cand, cand… Dar, ca exista un „dar” care te ghideaza spre luminita de la capatul tunelului, oricat de cartita ai fi, in astfel de momente bine ar fi sa nu te lasi acoperita de tarana, sa incerci( si sa REUSESTI) sa privesti lucrurile din alt unghi, sa pui pe hartie micile reusite si „marile” esecuri. Cand tragi linie… O! O! O! Vezi ca „esecurile” nu sunt atat de mari… poate nici nu sunt esecuri in definitiv… Si orice esec, mare, mic, oribil, ingrozitor, imaginar… se poate transforma in reusita. Truisme, nu-i asa? Dar oricat de banale ar fi randurile astea, au ele un dram de adevar, iar „cartita” il poate gasi, pentru ca are un miros extrem de dezvoltat si un simt tactil brici, oricat de oarba ar fi.🙂 Haida! Sus moralu’ !

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s