Respect!

Standard

Azi am sta de vorba cu ‘omul de serviciu’, un ‘tinerel’ de 50 de ani, black, care ne face curatenie in firma. E Jean, venit din Haiti in Franta acum 20 si ceva de ani. E foarte vorbaret si respectuaos. Dand cu mopul agale prin birou a inceput sa povesteasca vrute si nevrute. Printre povestiri, am aflat ca a plecat din tara unde s-a nascut pentru ca avea nevoie de respect si pentru ca ii era frica sa mai stea acolo. „Sunt nascut in Haiti, dar nu ma simt de acolo. Puteam sa plec in SUA sau in oricare alta tara, dar am ales Franta, pentru sistem; am sta in SUA, dar nu am putut ramane, sistemul nu era pentru mine. Imi amintesc de o petrecere de anul nou acolo, in Haiti, cand un tip a scos un pistol si a inceput sa impuste in aer. Era fericit! Dar eu nu m-am simtit fericit, nu m-am simtit in siguranta. Si am ales sa plec”. Am aflat ca nu si-a mai vazut tara de cand a plecat, dar nu-i duce dorul. „Plec cu mama, care are 85 de ani, in Haiti in octombrie, pentru o luna, vreau sa o insotesc pentru ca vrea sa-si vada fratii si surorile de acolo. O insotesc, dar sunt fericit ca ma intorc. Cand voi ajunge la Paris, voi rasufla usurat, asta daca nu ma rapeste careva in Haiti… sau mai stiu eu ce… La Paris sunt capabil sa manageriez pericolul, in Haiti nu”. L-am lasat sa vorbeasca, verbal nu i-am pus  intrebari, dar imi raspundea pe parcurs la ceea ce avem in cap. Si are un accent….:)))). Respect, asta cauta, si sa nu ii fie prica sa ajunga acasa, la familie. Si a gasit aici, chiar daca nu e totul perfect, ca nimic nu e perfect in lumea ata. Si io credeam ca sunt singura nebuna care vrea sa simta respectu’. Imi povestea ca in Haiti trebuie sa dea spaga pentrua obtine ceva ce in Franta primeste gratis, ca asa sunt regulile. Ce concidenta!!!!! La inceput, cand a venit in Franta, era oprit de politisti pentru ca purta costumul lui traditional si pentru ca, normal, e negru. Acum acestea sunt numai amintiri. „Imi platesc toate taxele aici si ma simt in siguranta. Si e tot ce vreau. Siguranta!”

Cum ziceam, nimic nu e perfect pe lumea asta, iar Franta nu e tara tuturor posibilitatilor, dar macar nu trebuie sa bagi spaga oriunde te duci, nu dai parfumu’ (desi pentru unii ar fi bun sa scape de duhori), buchetu’ de garoafe, ciocolata si etc. Iar cu respectu’ ala chiar exista, iar Jean este dovada. Dar poti sa dai si peste nesimtiti si perversi care te fugaresc cu zizi-ul scos la aer in plina zi, ca nu sunt specimene pe cale de disparitie si niciodata nu vor fi. Dar macar exista speranta ca iti va fi mai bine… Si in Romania va fi bine, asta stiu sigur, dar peste vreo 50 de generatii!!!

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s