Still alive

Standard

Ca tot e luni, sa fie un alt inceput, zic! Si cum sunt voceless, muta ( si nu neaparat de uimire), fara grai cum eram intr-o iarna far far away in primul an de facultate. Da’ atunci era iarna. Era in Bucuresti. Acum e vara. Calendaristic, vorbind. In Franta, la Paris, la Versailles. Vara pariziana. D-aia fandosita, cu grade ce se fataie in termometru, indecise mereu: cand sunt mici, umede si nesuferite, cand sunt maricele si zgarcite. Si cum sunt o persoana sensibila, din cand in cand, m-au rapus schimarile astea. Am bagat eu roame cu lamai si miere din belsug, dar tot fara vocea am ramas. Beata si fara voce. Asa ca m-am culcat! Si m-am trezit! Tot fara vocea, dar cu chef de vorbit. Si cum se fac aceleasi glume pe seama mea de vreo 3 zile incoace („De ce vorbesti in soapta tot timpul?; ” Voce secsi si nu prea”, „Mamie, imi dai o bere?” si etc. mi-am amintit ca am un blog. Ca sa vezi…

Pai sa mai spun cateva nebunii din stagiu, ca v-am cam lasat fara detalii. Deci, sefa aia careia nu ii placeau clementinele/mandarinele si-a luat zboru’. Unde, nu prea conteaza, dar am aflat ca a primit ce i-am urat eu, avand in vedere ca a plecat ca o … diva mizerabila,  sa nu folosesc alt apelativ, lasandu-ma fara niciun fel de informatie, cu mormanul de mizerie in nas. Morman facut de ea, desigur, si de prietena ei de barfa meschina si scarboasa, o romanca, care a plecat si ea, culmea in aceeasi perioada,  sa-si puna cununiile a doua oara pe plaiuri mioritice sa-si netezeasca bronzul pe si intre fese pe la turci. Deci faza cu plecatul, depusul demisiei, bagaul picioarelor si scuipatul stagiarului exact intre ochi nu este o practica romaneasca prin excelenta, este una frantuzeasca aussi ( nu pot spune universala, deocamdata). O luna cand am fost singura cuc in biroul galben ca soarele pe care rar il vezi la Paris, am izbandit, desigur, ca instinctul de supravietuire exista si pentru ca BINILI invinge!!!! Am facut alergari, prin birourile celorlalti sa aflu informatii, sa expun situatii, sa vad cum pot sa ies mai repede din rahat, dar nimeni nu stia, nici macar directorul general. ‘Because this is how is done cand pleci si iei pana si hartia igienica si ii lasi pe ceilalti sa se stearga cu… Dar a trecut! Am fost multumita de mine si de prestatia mea intr-un moment de criza.

Acum am o noua sefa. Vorbeste mult, uneori prea mult si face putin. Putin si fara pic de organizare. Si ragaie. De la cola light. Casca mult si des! Si vorbeste engleza. D-aia amerciana. E cool! E supraponderala! Si are niste maini foarte frumoase! Si cred ca a venit aici intr-un moment foarte prost. A fost prima stagiara a divei mizere. Cred ca diva mizera o cam ura de a trimis-o aici, sa regleze mizeriile facute si lasate de ea&Co.

Sa nu uit sa va spun despre cum e sa intalnesti romani(romance) intr-o tara straina, romance pe care n-ai fi dorit sa schimbi doua vorbe nici macar in Romania. Tentant, nu? Acum cat nu am voce si chef nebun de vorba🙂

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

One response »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s