Cum e sa fii sarac cu smartphone la Paris

Standard

Azi, ca de obicei, in pauza mea de masa, am cutreierat coloratul cartier in care imi fac stagiul. Si am facut putin shopping! Ca de obicei! Sunt constienta ca am dezvoltat o obsesie patologica in acest sens, dar ce pot sa fac decat sa ma bucur de aceasta placere? Doar nu pot sa ma inversunez si sa ma impotrivesc acum! Dar nu asta era ideea postului…
Si uite asa m-am aventurat intr-o noua expeditie, ascultand URMA ( o alta obsesie de ceva timp) pentru a-mi relaxa creierii capului, studiind „flora si fauna” cartierului: buticul indian cu palarii si camasi de plastic facute in China, restaurantul japonez, turcesc, african si homelessu’ care si-a facut culcusul langa. Tot timpul are mormane de mancare langa el de la supermarketul de langa; eiii, dar azi avea un smartphone, pe care il butona de zor, cu manutele/ unghiutele atent acoperite de negrul mizeriei pariziene. Un smarthphone!!! Imaginea m-a dus cu gandul la concetatenii de-o dinioara, cei despre care auzeam ca au masina de enshpe  sute de mii de euro si locuiesc intr-un beci sau in camara parintilor, ceea ce nu e neaparat un lucru prost gandit – esti eco si nu ai nevoie de aer conditionat/ dormi bine in picioare, ai coloana dreapta, ai prestanta. Si daca e sa stau sa ma gandesc nitel, smartphonu’ omului care foloseste urina drept deodorant poate era folosit drept GPS, pentru a localiza unde sunt cele mai bune locuri cersit/dormit sub cerul liber al Parisului. Omul vrea sa fie informat, ce naibului?

Fac vreo 15 pasi si ma interpeleaza un barbat in toata firea si simtirea –  la vreo 1,90 m, in costum gri atent calcat si apretat, cu o servieta din piele, curat individul francez si normal la prima vedere. Ce avea ca accesoriu? Un smartphone!!! Desigur! Ma gandeam ca imi vrea numarul de telefon pe care nu il stiu pederost si imi e rusine sa scot telefonul meu antic de frumos din geanta si sa butonez in cautarea propriului numar, dar nu pot sa fac asta ca sunt deja angajata intr-o relatie, vai cate ganduri intr-o secunda, o fac pe inabordabila, dar nu vreau sa fiu nesimtita! Ma opresc din mersu-mi leganat si intru in conversatie! Si ce imi spune individul? Timp de un minut, distinsul talamb imi tine un discurs despre cartea lui de credit pierduta, despre faptul ca nu are credit pe telefon ( PARDON!!!!!E un SMARTPHONE, nu un telefon, natangule!!!) pentru a-si apela prietenii si cum ca vrea sa-si cumpere un bilet de metrou si daca „am posibilitatea” sa ii fac bine cu 50 de centi ( un bilet la metrou e minim 1,50 euro, dar asta e alta treaba). Toate astea  le povestea neputincios,  cu un smarphone in mana. O imagine geniala!!! Ma gandeam ca sunt la camera ascunsa sau ceva de genul sau poate ca omul voia sa ma agate si era cam stangaci… In orice caz, tehnica lui nu era buna nici pentru cersit nici pentru agatat; mai bine ii faceam legatura cu niste cunoscuti in ale meseriei…Dar pentru asta trebuia sa ii cer eu bani😉

Cred ca cineva acolo sus se amuza copios astazi, in ziua absurdului adsurd :)) Cu smartphone si totusi cersetor, dar la Paris!!! Nu am smartphone, sunt salvata!!!!

P.S. Din categoria „News fresh ca sanii Zinei Dumitrescu” ca sa nu spun „la ordinea zilei” (multumesc Catavencii)  – sefa mea ma intampina cu ragaieli de cola light, firimirturi de chipsuri cu aroma de barbeq in coltul gurii, hohote de ras, frecand asiduu menta si manganul in timp de taia frunze la caini pe Facebook, in ciuda faptului ca i-am facut teancul interminabil cu „MUST DO”-ulobligatiu, indispensabil, neaparat, etcul, cu clientele nesatisfacute, crizate, gata sa depuna plangeri si sa dea in judecata firma. No stressssssss!!!!!

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s