Mos Craciun exista! Stiu eu! (I)

Standard

Santa-Claus-christmasCand eram copil de cativa anisori, ii trimiteam lui Mos Craciun desene pentru a-i transmite ceea ce imi doream (aveam „codurile” noastre). Cand m-am facut copil de cativa anisori in plus, ii vorbeam in gand, ii transmiteam prin rugaciune/telepatie ceea ce imi doream si de fiecare data Mosu’ era pe aceeasi lungime de unda cu mine, culmea! De vreo 3 ani, de cand sunt copil cu mai multi ani in plus, ii scriu, pentru ca la varsta lui e cam tare de urechi si de cap (fie vorba intre noi). Dar asta nu il impiedica sa cadoriseasca fiecare copil in parte. Stiu eu treaba asta!

Pentru mine, Craciunul este un basm. O poveste adevarata, care ma face sa plang, sa rad, sa ma simt copil. De fiecare data! Uneori mai copil decat de obicei.

Imi amintesc nametii lunii decembrie cu miros de brad de la bunici. Obajii mei rumeni lipiti de geamul aburit, dupa turele facute in omatul din curte, lemnele care trosneau in foc, izul merelor puse la cop pe soba incinsa a bunicii. Imi amintesc si impodobirea bradului la parintii mei, la oras🙂, la poalele Ceahlaului acoperit de zapada. Era mereu acelasi ritual: aduceam bradul de la bunici, il sechestram in balcon cateva zile, iar in ajunul Craciunului, exact pe 24 decembrie pe la 4 dupa-amiza, il gateam cu dulciuri, beteala, lanturi din hartie si alte nebunii facute cu truda la orele de lucru manual. Mamaaa, cat mai asteptam ziua asta…. Cand il aducea tata si il punea in balcon pentru cateva zile, mi se rupea inima de mila cand vedeam copacul singur si dezbracat…

In ajun mereu ningea. Cum era obiceiul, bradul se instala in camera mea, iar impodobitul era treaba mea. Mama punea la pick-up muzica si din cand in cand venea sa imi mai dea indicatii, dar mereu il aranjam cum voiam eu. Bomboanele acelea de pom invelite in hartie stralucitoare de toate culorile… ma uitam la ele ca la Dumnezeu! Apoi ciocolatile si portocalele primite pe vremea lui Ceausescu la camin erau ceva… divin!!! Punga aia plina cu 2 pachete de biscuti cu miere,5 bomboane colorate, 2 portocale primite de la Mos Craciun dupa ce i-am spus o poezie sau un cantec era cadoul alaturi de care dormeam noaptea inainte sa fac bradul. Era un semn ca am fost cuminte tot anul!!!

Dupa ce bradul era gata, aprindeam instalatia adusa de ai mei din URSS. Eram tare mandra! Zavoram bradul in camera si ma uitam prin geamul usii la minunatia facuta cu manutele mele. Cand intram in camera era un miros de brad si portocale care se amesteca, vrand nevrand, cu mirosul de cozonac si sarmale venit din bucatarie, unde mama trebaluia de zor, aburind geamurile. Ceva de vis…

Apoi incepea pregatirea pentru urmatoarea misiune: COLINDATUL. Dupa o saptamana de repetitii intense in fata oglinzii, eram pregatita. Gata sa ma bucur de succes. Si anul asta🙂. Imi faceam planuri si ma gandeam ca daca o sa colind bine, o sa primesc alte portocale si poate niste maruntis. Oi vedea eu ce voi cumpara dupa. Numai sa nu ma incurc la colid.

Pe scara blocului, unde mirosea a Craciun, era plin de grupuri de colindatori, care faceau ultimele repetitii. Eu eram singura in aceasta afacere🙂. Raspunsul la „:Primiti cu colindul?” era mereu „DAAAA!” cu un zambet pana la urechi!!! Si dupa prestatie urmau cuvintele de lauda, bomboanele si maruntisul (sau hartiile🙂 ). Veneam cu buzunarele pline. Ba chiar se rupeau – bunatatile si maruntisul se imprastiau prin geaca de iarna. Istovita, ajungeam acasa si ma napusteam in camera mea, si la lumina bradului imi sortam dulciurile si maruntisul. Bradul era nadusit de dulciuri si portocale. Fericirea era deplina! Dar seara nu era nici pe departe sfarsita! Urma sa vina Mos Craciun… Imi amintesc de un an in care Mosu’ nu era in apele lui…

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s