Mos Craciun exista! Stiu eu! (II)

Standard

Mos Craciun aburitDupa cum va povesteam, il asteptam pe Mos Craciun in Seara de Ajun :)! Stiam ca va sosi, fie nametii cat de mari! Si de fiecare data trecea pe la fiecare apartament, iar parintii si copiii il asteptau ca pe popa de Sf. Ion. Cu usa deschisa! Copiii, ai mai curiosi scoteau capul pe usa, ca parintii il stiau deja.

Eiii, in anul acela (cred ca aveam vreo 6 ani) Mosul a cam dubios. Dupa ce a iesit de la vecina Nicoleta, cea pe care toata lumea o considera cam nebuna pentru ca mereu vorbea tare, Mosul da sa vina la noi, leganandu-se nitel. Stiam ca trebuia sa-i spun cat am fost cuminte si sa ii recit o poezie sau sa ii cant ceva, la alegere. De ostenit ce era (ca doar urcase 4 etaje), Mosul cel Leganat s-a pravalit in scaunul din camera mea, chiar langa brad. Eu, speriata sa nu se sufoce inainte sa imi dea cadourile, l-am intrebat daca vrea un pahar cu apa sau un sifon, ceva. „Nu, fata Mosului! Ia spune, ai fost cuminte?”. Cum, Mosule sa nu fiu, ca doar nu ai urcat 4 etaje degeaba😉 Si scoate din sacu-i rosu si mare Ghetutele ROSII, cele pe care le vazusem in vitrina magazinului Petrodava si ma uitam la ele ca un copil sarac la vitrina cu fondante. Mosul mi le-a facut cadou!!! Fericire maxima!

„Dar vai, ce brad frumos! Cine l-a impodobit?” „Eu, Mosule! Singura! Uite cate portocale are! E un brad cu portocale in el”, ii explic. Cam debusolat, Mosul mai scoate ceva. Un trenulet. Ciudat, niciodata nu imi dorisem un trenulet. „Cred ca Mosul a incurcat cadourile. La cati copii are…”, intervine mama repede. Mosul incepe sa se balbaie, se scuza si baga trenuletul inapoi in sac. Da vina pe batraneti. E drept, avea barba alba, dar mainile nu ii erau ca ale bunicului, pline de crestaturi. Ignor pentru moment acest detaliu. Mai scoate niste dulciuri, o papusa cat mine de mare si apoi se ridica, clatinandu-se nitel. Si se sprijinina de brad, mai, mai sa-l darame. „Mosul e cam obosit ca a facut un drum lung si trebuie sa mai ajunga si la alti copii”, spune el cu o voce schimbata.

„Dar mama trebuie sa ne faca o poza, pentru ca am fost cuminte tot anul!”, il repad. Si ma ia in brate. O miscare nu tocmai cugetata pentru mosul „obosit”. Iar eu la 6 ani, eram destul de „in putere” – inalta si strasnica. Si cu un breton tuns bizar „coafat” de mama, numai cum stia ea – adica pana in crestet. Dar trecem peste :)))  Cam slabit de puteri, Mosul, cu tot cu mine, isi pierde echilibrul si mai, mai sa darame bradul, dar tata fiind pe faza, reuseste sa evite o catastrofa. Dupa inca o incercare, mama reuseste sa ne traga in poza. Am tare dezamagita ca nu am reusit sa ii spun poezia invatata, pentru ca era mult prea „obosit”, dupa cum s-a scuzat si el :))). Noaptea ce a urmat am dormit incaltata cu ghetutele rosii si cu papusa primita in dar. Cum faceam in fiecare an cu nenumaratele cadouri primite de la Mos.

Ma pufneste si acum rasul cand ma uit la poza: un Mos Craciun tare bizar, care mai ca mi-a daramant pomul de iarna, care avea  niste maini foarte bizare, negricioase si era prea „obosit” sa imi asculte poeziile. Mai tarziu am inteles ca era aburit rau, saracul :))).

Cred ca a fost ultima oara cand Mos Craciun a venit la mine asa, dar asta nu a insemnat ca am incetat  sa cred in el. Pentru ca Mos Craciun exista pentru mine prin emotia pe care o simt de fiecare Craciun. Chiar daca acum imi gasesc cadourile sub pom in dimineata de Craciun, stiu ca el exista, „obosit” sau sau treaz. Pardon, sau neobosit.🙂. Pentru mine, Mos Craciun este o traire pe care nimeni niciodata nu mi-o poate lua! Si acum, dupa 20 si de ani, cand simt miros de portocala, ma gandesc la Craciun, la Mos Craciun. Fie vara, fie iarna… Si Da, Mos Craciun exista, pentru ca de fiecare data imi aduce tot ce imi pun in minte. Si sunt sigura ca imi va aduce tot ce i-am notat in  scrisoarea trimisa anul asta🙂.

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s