Oare cine m-a facut sa cred ca sunt interesanta?

Standard

oiAm citit eu acum cateva luni o chestie care  mi-a ramas in minte si careia i-am cautat veridicitate aici, peste hotarele Romaniei, in Franta: „Strainatatea apropie oamenii„. Faza e ca nu mai stiu daca era cu „?” sau cu „!”. In orice caz, era nascocita de Cartarescu. El spunea asta in „Frumoasele straine”, carte pe care am devorat-o rapid si care chiar mi-a placut: usor de citit, amuzanta, care iti ramane in minte. Si asta e cel mai important. Dar nu voi vorbi acum despre carte, voi vorbi despre o intamplare relativ recenta, petrecuta aici, care mi-a adus aminte despre treaba (?!) de mai sus. O intamplare care mi-a lasat un gust tare amar.

Am si eu un cont personal pe Facebook, pe care il folosesc pentru a tine legatura cu prietenii, a descoperi lucruri noi, interesante, hilare,  dar si pentru a-mi face noi prieteni (virtuali ori ba), alesi dupa afinitati.

Si uite asa, din clickuri in clickuri, am ajuns sa descopar…”o fata” din Romania (asa ii va ramane numele🙂 ), care locuieste  la Paris de ceva timp, din investigatiile facute de mine (poze, bla bla, ca doar nu trebuie sa fii vreun Sherlock Holmes ca sa afli treburile astea). Si parca mi s-a luminat sufletul ca „Uite, am gasit la Paris ‘o fata’ care face treburi frumoase, e interesanta. Si e din Romania, tara mea de suflet, tara mea de dor :)))”. Si ii cer prietenia, care imi este acceptata foarte repede, like in aceeasi ora/zi.

Nu sunt genul care se napusteste in viata omului asa aiurea, fie si pe Facebook… Daca m-a acceptat, e clar ca o fi vazut ceva in profilul meu de i-a placut (vazui ca amandoua studiasem la aceeasi universitate de la Paris, dar la alta facultate, de exemplu). Eram entuziasmata nitel, ce-i drept.

Dupa vreo doua saptamani, pe acelasi Facebook, fata imi recomanda o pagina culturala. O investighez si decid ca este foarte buna, mai ales ca e pentru o cauza nobila – promoveza cultura romaneasca. Ma rog, nu era ca si cum mi-a trimis-o mie, special, a fost la gramada. Dar putin conteaza asta, ideea era una laudabila si buna de like-uit.

Dupa inca vreo 3 saptamani, m-am decis sa ii scriu. Cum jobul se lasa asteptat, mi-am zis sa incerc si alte cai, sa-mi trimit  CV-ul si prin alte canale de comunicare. Cum ar fi Facebook-ul, de exemplu. Si m-am gandit si la „o fata”. Ca doar nu ar trebui sa imi fie jena, ca e romanca exact ca mine, vorbim aceeasi limba, nu? Avem acelasi sange latin:))).

Ma rog, i-am scris un mesaj in care imi ceream scuze ca o „abuzez” asa, „pe nepusa masa”, ca nu ne cunoastem face to face (desi asta nu ar trebui sa fie vreo problema), ca imi caut un job, ca fac asta si asta, ca m-am gandit sa-i trimit si ei CV-ul, ca poate/daca aude pe careva vreodata, poate in cercul ei de prieteni, care cauta profilul meu… si ca poate, candva, intr-o zi cu soare, ne si vedem  la un pahar de vorba sa impartasim doua idei, trei despre… orice; nu ii ceream sa ma angajeze la buticul ei, simteam mai mult nevoia sa cunosc si alte fetze, sa aud si alte idei de la un om, care in capul meu, era ok si pentru ca era din Romania.

Trecusera vreo 5 zile, mesajul meu fusese citit (ca asa imi arata Facebook-ul), dar niciun retur. Un feedback, orice, numai sa nu fie IGNORANTA, ca asta mi se pare mai jignitoare decat un „fa, esti proasta de bubui”. Sincer! Nimic! Nu era ca si cum nu puteam sa dorm noaptea, dar ceva in mine astepta un retur, o vorba, un”besi d-aci!”. Au trecut si doua saptamani, chiar mai mult. Nimic! Fata avea activitate pe Facebook, chiar una foarte intensa.

Ei si uite asa mi-am amintit de colega romanca din stagiul fashionist, aia pe care nici in desert/jungla africana nu ai dori sa o intalnesti. Si uite asa, cu gratie, am apasat „delete” pentru „o fata” din Facebook-ul meu.

Si ma gandeam la ce-a zis nea Cartarescu si am intrebat si eu oamenii din jurul meu ce parere au despre situatie. „Pai, poate a devenit o parizianca adevarata„, imi zicea un prieten francez (care nu e parizian getbeget :)))), „Dar e romanca, are inima de…” :)))))), zice gura fara mine :)))). Si acum ma pufneste rasul :))). Idealista din mine:))).

Eu cred ca strainatatea ne obliga sa ne adaptam, asta e sigur, dar adaptare nu inseamna ca trebuie sa-ti ignori semenii; in strainatate, nesiguranta (materiala, profesionala etc) este mare, si de aici pot iesi la iveala cele mai urate sentimente umane, sunt constienta de asta. Dar, unele porniri pot fi controlate, de asta pot fi sigura. Si mai cred ca al tau caracter il iei peste tot pe unde te duci si el vorbeste despre tine, nu despre natia ta.  Suntem la fel, dar atat de diferiti… in strainatate sau la noi in tara! Hai, capul sus!

Poza este un pic exagerata, recunosc, pentru ca am vazut/voi mai vedea si situatii fericite. Am eu Oamenii mei🙂

Si cu intamplarea asta, chiar merge o melodie buna!!!

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

6 responses »

  1. Deci un necunoscut nu a raspuns mesajului tau de pe facebook.. tragic🙂 Dar pe de altaparte nici eu nu raspund mesajelor de pe fb.. Fiind f activa, mesajul tau era printre alte 99, acolo sus, sub butonul cu notificari de culoare rosie. So.. no need to panic, is just the internets.

  2. :)))) dar nu intru in panica chiar deloc! ai avut tu 99 de mesage „acolo sus”, dar ti-ai facut timp sa-mi raspunzi :)) si iti multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s