Sindromul Paris? Careva?

Standard

Nââânde! Les tribulations d'une japonaise à Paris_Eriko NakamuraEste o treaba foarte serioasa Sindromul Paris, sa stiti! Si cei mai afectati sunt turistii japonezi. Socul cultural este atat de mare pentru unii dintre ei, incat ajung sa aiba tulburari psihice grave, gen halucinatii, anxietate si chiar intentii suicidare. De ce? Se pare ca exista japonezi care idealizeaza Parisul peste masura, lasandu-se usor impresionati de reclamele impecabil cosmetizate despre Orasul Luminilor, iar cand il viziteaza, „il loveste realitatea” si odata cu ea, valurile de dezamagiri.

Japonia este o tara organizata, ordonata, cu reguli adanc inradacinate in spiritul japonezilor, cu un respect de sine si de tot ce-i inconjoara foarte pronuntat. Ei, cand japonezul ajunge la Paris si vede un caca de caine pe strada (ceea ce e destul de rar, pentru ca in general stapanul franceaz curata dupa patrupedul lui) sau/si este nevoit sa aiba contact fizic (pentru ca aici dai noroc cu omu’ cand faci cunostinta sau/si te si pupi pe obraji) se panicheaza, pentru ca sunt „obiceiuri” total straine si greu de acceptat pentru el. Ce sa mai zic de faptul ca atunci cand intra intr-un butic, fie brutarie, librarie, carmangerie,  francezul saluta vanzatorul. Ceea ce mi se pare o treaba de bun-simt si sanatoasa. Ei, japonezului nu ii sta in fire sa faca treaba asta, el se inclina. Ca asa este la el acasa. Ei, pana si treaba asta ii face rau, il face sa devina anxios. Ca sa vezi cum treburile astea simple pot face rau…

Eu nu avut acest sindrom, nu l-am intalnit, nu ne-am cunoscut, Slava Domnului! Iar acum, dupa 2 ani, e prea tarziu sa mai facem cunostinta, zic! Si cred ca stiu si de ce nu l-am cunoscut: pentru ca am aterizat in Franta  dintr-o Romanie mult prea „bordélique” (dezordonata/dezorganizata/haotica) ca sa ma las afectata de socul cultural, de „debandada organizata” a Parisului. Socul l-am avut, nu zic, dar „am mers cu valul” si nu m-am lasat intimidata de tot ceea ce a implicat schimbarea brusca. Am luat-o de la capat de multe ori in viata mea si sunt destul de calita cand vine vorba de schimbari. Mereu ma impresionez pe mine insami de forta interioara pe care o am. Cred ca e un soi de maturizare, dar denumirea asta ma cam inhiba pentru ca am impresia ca se traduce prin „De fapt, imbatranesti, fata mea” :))). Prefer sa-i spun ca sunt „experimentata”. Suna mai laborios si kinky🙂.

Bref, Parisul nu e ca in cartile postale. Are problemele lui, ca toate orasele. Pentru mine a fost si ramane un challenge. Franta toata este o provocare minunata :)!

Nota: „Nââânde!? Les tribulations d’une japonaise à Paris” (Ceeee? Aventurile unei japoneze la Paris) , Eriko Nakamura este o carte care merita citita, zic. Scrisa de o japoneza care locuieste la Paris, in care sunt descrise, printre altele, „dezacordurile culturale”  intre japonezi si francezi. Cel putin asa am inteles din cateva cronici.  Dau o raita prin librarii/anticariate sa mi-o procur si dezvolt subiectul in curand.

Credit foto: booknode.com

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s