Dulce-amara Romanie, tara mea de dor – Vama Veche (II)

Standard

Totemul din Vama VecheDupa Bucuresti, au urmat 4 zile in Vama Veche. M-am bucurat ca am reusit, in cele din urma, sa inchiriez o masina, dar de la cine? :)))

Am dat pur si simplu peste compania de inchiriat masini si imi spuneam in gand „Iaca am dat peste un roman care face business ca lumea. Imi blamam aiurea concetatenii… „. Dar bucuria mi-a fost de scurta durata pentru ca atunci cand am semnat contractul, am observat ca numele directorului este… un pic francez. :))))) . Deci o companie bucuresteana detinuta de un francez.

Odata treaba cu masina rezolvata, am zburat ca gandul pe noua autostra spre Vama. Yahuuuuuuuuuuuuu!!!! Buna treaba! Si daca ar mai exista cateva ca ea, Romania ar fi de vis! Atat pentru romanii ei cat si pentru turistii straini, care chiar au ce sa vada in tarisoara asta…

Vama… Vama Veche… O vizitez de prin 2001. Am descoperit-o tarziu, stiu, dar de atunci nu ma mai satur de ea. Am vazut cum se ridica betoanele. Nu mi-a placut! Anul asta am vazut ca sunt multe (prea multe) sezlonguri pe plaja. Nu prea m-a incantat ideea! Dar cu betoane sau fara, cu sezlonguri sau fara,  pentru mine Vama a ramas aceeasi. E o stare de spirit. Pentru ca eu merg cu prietenii si ma simt bine. Si atat timp cat exista Ovidiu (Stuf), Totemul, vesnicul playlist cu Bolero la rasarit, eu ma simt perfect!

Anul asta am ajuns in ultima zi de Folk you. Am prins concertul de la The Zurlia Orchestra, care a incins la dans plaja. La apus de soare. Raiul pe pamant!

In cele 4 zile de sedere in Vama, a fost soare cat sa ma bronzez pe toate partile („noroc” de mine ca m-am dat cu factor de protectie 50, dusa cu capul cum sunt – in concluzie sunt alba ca un c*r), valuri faine… si tot tacamul.  Si mi-am indeplinit rezolutiile cu care venisem – am „degustat” cu nesat hamsii, ciorba de peste, papanasi si saorma :))) .

Si ca veni vorba de tacam, sa iti povestesc si putin despre papa. Ca de obicei, am papat bine La Canapele si La Frontiera. Si baietii si fetele care ne-au servit au fost „de gasca”. Mai merg la ei. La Corsaru’ si la Lyana never ever and forever. Ca m-au calcat pe „coada”. La Corsaru’, ca serviciul e prost si e scump haleul, iar la Lyana… a fost o povestea destul de amuzanta. Deliranta, chiar!

Am destui ani de cand mananc la Lyana. Pentru ca au o salata de vinete foarte buna. Si nu numai. Si de obicei, cei care servesc sunt chiar foarte ok. Eiii, de data asta am dat peste o fatuca apatica rau. Si fudula nevoie mare.

Ajungem pe la 9 juma’ seara. Terasa deloc plina. Dam comanda. Dupa vreo 15 minute ne aduce bauturile (cu grade sau fara).  Cum eram la masa vreo 10 insi, duduia ne aduce bauturile intr-un colt de masa si le lasa acolo. Fara sa spuna ceva, orice. Si nu era muta. Ne servim, povestim, si bem si mai povestim, trece o ora. Papa kanci. Fatuca e la bar, fumeaza o tigara. Apoi baga o clatita. Mai trage o tigara. Matele noastre incep sa faca galagie. Se face 11.30. Fatuca fumeaza linistita la bar. Unul dintre infometati se duce la ea si intreaba care-i treaba. „Pai bucatarul dormea si l-am trezit acum 15 minute. O sa va aduc mancarea”, raspunde ea ofuscata. Pai si asa fata mea, fara macar sa ne spui ceva? Astepti sa te tragem noi de maneca dupa 2 ore, supti de foame? Eram prea infometati (si ametiti, ce-i drept) sa ne mai cautam alta terasa.

Dupa juma’ de ora vine ofuscata cu farfuriile pe care le pune, la fel la bauturile, intr-un colt de masa. Fara sa spuna macar „Ma scuzati, uai, ca ati asteptat ca prostii! Am fost prea ocupata sa imi fumez tigarile si sa bag la stomacel. Ca imi era si mie foame, deh”. Mancarea noastra era rece, spre sleita. Bagam, pentru ca urla foamea-n noi. Dar am jurat ca nu ii lasam bacsit (de obieci lasam cam 12% din consumatie). Ne ridicam de la masa sictiriti, dar macar aveam burta plina. Si nu i-am lasat decat rotunjit… ceea ce insemna un basis de 3 lei la o consumatie de vreo 200 lei. Pai socotind dupa amabilitatea si serviciul oferit, nici atat nu merita. Si iesim. Si ne oprim, pe carare spre Stuf. Si discutand acolo, apare fatuca cu factura si cei 3 lei. „Ia-ti restul de aici. Ca nu am nevoie de el”, foarte ofuscata si mai sa-mi traga una. Ma uit la ea, imi spun ca e ireal. „Ia d-aici ca nu am nevoie de 3 lei ai tai”, se repeta. Nu am avut prezenta de spirit sa-i spun ceva, pentru ca exista momente in viata mea (ca asta, de exemplu) cand raman perplexa. Toti prietenii mei (printre care si cativa francezi care intelegeau situatia) au ramas cu gura cascata. Am luat cei 3 lei fara sa realizez ce fac.

„Prostu’ nu-i prost destul pana nu-i fudul”, mi-am zis in capul meu. Si mi-au mai trecut cateva ganduri „murdare”, pe care orice om normal, intr-o astfel de situatie, le-ar avea.

Am fost si eu servitoare in baruri in anii de facultate si stiu ce implica o astfel de munca. Si nu ai niciun drept sa te comporti „cu fundu’ ” cu clientul. Mai ales daca vrei bacsis. Dar asta tine si de educatie… Ma opresc aici. Cinste ei si celor care au angajat-o.

So, Lyana never and forever. Salata de vinete buna de te lingi pe degete gasesc si la Frontiera.

Si ca sa nu plec doar cu amintirile din Vama, am dat iama si in libraria din sat. Si mi-am luat „Stramosi pe alese”, de Filip-Lucian Iorga si „De ce este Romania altfel„, de Lucian Boia. Ca sa imi aminteasca de unde am plecat…🙂 Pe cea din urma am devorat-o rapid. Si m-am cam intristat. O sa iti povestesc si de ce.

Am dat drumu’ la „Guerrilla” in boxe si am zburat spre Bucuresti pe autostrada minune. Stiam ca playlistu’ lor imi va prelungi „starea de briza”🙂.

PS: Si ma declar incantata de aparitia publicatiei Vama Mia! ,acest oficios sporatic independent al Vamii, plin cu informatii interesante si siropoase pentru vamaioti. Chapeau!

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s