Domnisoara, da?

Standard

MademoiselleNu am pretentii (ba am!!), dar parca atunci cand cineva mi se adreseaza cu „doamna”, ma simt brusc si dintr-o data de vreo 40-45 de ani. Si mai aproape de menopauza :)). Nu ca ar fi rau sa ai 40 de ani ( sa ma scuze cititoarele vizate), doar ca am ramas obisnuita cu „domnisoara” – e mai pentru „copchila” (vorba mamei), ceea ce ma si simt.

In Franta este chiar o lege (votata prin 2012), care stipuleaza ca „domnisoara” nu mai are ce cauta in actele administrative, pentru a nu, „chipurile”, face diferenta intre „fata mare” (necasatorita) si „femeia” (casatorita). Cum la barbati nu exista „Domn” si „Domnisor” de ce ar exista la femei Doamna si Domnisoara? Ca na, pana la urma de ce l-ar interesa pe ixulescu viata ta privata, ca esti maritata ori ba? Unii spun ca e mai mult o treaba sexista, altii ca vorba de respect. Eu cred ca mai mare respectul,  galanteria ar fi daca mi s-ar adresa cu „domnisoara” pentru inca vreo ‘enspe ani. Chiar si in replici de genu’ :”Domnisoara, sunteti singura sau esti cu ma-ta? ” :)))))).  (spusa in gand, desigur, pentru ca mama e numai una si e sfanta)

In viata de zi cu zi, am observat ca batranele imi spun „domnisoara”. Femeile de 35-40 ani, ma iau cu „doamna”. Asa apasat (invidia, ce sa- faci? ) Barbatii intre 60-80 ani, au dubii: ma iau cand cu doamna, cand cu domnisoara.  Cu varsta, mai ai probleme cu vedere, mai ai dubii. in general, treburile nu sunt prea clare (mai ales la masculi). Ii inteleg.  Ai’ intre 25-40 ani, dragutii de ei, imi spun raspicat si siguri pe ei „Domnisoara”. Si cui nu-i place un barbat care e sigur pe/de el?😉

Credit foto: pariscapitaledelacreation.com
Palarie MADEMOISELLE SLASSI (Paris)
Fotograf: Virunan Chiddaycha

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

One response »

  1. Pingback: Mademoiselle Slassi, la chapelière qui fait tourner les têtes | Une Roumaine à Paris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s