Of, frate/sora, unde esti sa impartim rele, dar mai ales bune?

Standard

nu-te-supara-frateEu, posesoarea acestui blog, am fost (si inca sunt) un copil singur la parinti. Asta pentru ca sunt inca un copil pentru parintii mei si pentru ca ma simt inca un copil in capul meu. Copil am fost, copil raman, ca doar am facut de curand… 12 ani :))). Asta imi place, dar ce-mi displace in toata treaba asta este cealalta parte – „singur„. !!! Nu ma plang, am avut o copilarie foarte fericita, la tara, acolo unde ma cuibaream cu gainile in poiata, imparteam aceeasi purici cu pisicile si paduchii cu copiii satului.  Asta pentru ca nu mi-a placut nicioadata singuratatea. Si puricii si paduchii nu sunt niste animale atat de fioroase😉. Nu degeaba mama ma tundea (a se citi „isi batea joc de capul meu„) hipi cu chica (mai mult hipi decat cu chica). Eram tunsoare standard pentru paduchiosi, ca doar nu putea sa ma rada in cap, fata fiind. Cat gaz si otet a mai „ingurgitat” saraca mea chica… Las’ ca daca n-ar fi fost, nu as avea ce povesti acu’, nu?!

Cand eram mica cat un ghemotoc, imparteam jucariile cu toti copiii din preajma mea, numai sa vina la mine casa sa facem teatru de papusi. Sau sa ne jucam de-a vanzatoarea. Sau de-a invatatoarea. Sau de-a mama si copilul (nu va ganditi la prostii). Imi doream tare mult o sora sau un frate, numa’ sa nu mai fiu singura. Si mai impart bataia luata dupa prostiile pe care le faceam cu ea. Sau cu el. Ca atunci cand m-a prins mama facand ture in jurul blocului, incaltata cu pantofii cu toc de la nunta ei, imbracata cu o rochie rosie (tot a ei, desigur), plimband papusa cu parul lung, ondulat si fara un ochi, cu THE caruciorul in care ma plimbau ai mei cand eram in fasa (ala mare si greu din anii ’80, cu broderie, landou si sasiu). Trebuie sa mentionez ca l-am coborat cu  prietena si vecina Claudia de la etajul 4, in fiecare dupa-amiaza, timp de o saptamana (cand mama pleca la schimbul doi). Dar culmea a fost ca in ultima zi a uitat borcanul de ciorba acasa si m-a prins. A rupt melesteul de mine si nu am mai mancat mamaliga vreo 2 saptamani (ca nu avea cu ce sa o invarta, desigur). Daca aveam un frate sau o sora, i-ar fi fost mai greu sa ne ciomageasca, obosea mai repede.

Au urmat alte astfel de episoade in care prezenta unei surori/unui frate era binevenita. Cum a fost cel in care am taiat hainele mamei, facute la comnada (inca de prin anii ’70) + un cojoc sanatos de oaie sanatoasa, dar decedata. De ce?  Pentru a face, logic, haine papusii fara ochi. Si cum aratarea masura cam un metru, am taiat cam juma’ de sifonier. Da’ si bataia care a urmat… „a fost televizata”.

Ar fi fost bine sa fi avut un frate, fie si mai mic decat mine, atunci cand voiam sa merg la discoteca. Ca tata nu ma lasa niciodata fara insotitor de incredere.

Visam uneori sa am un frate sau o sora ascuns(a), sa mai pot taia din presiune, din asteptarile pe care ai mei parinti (cu voia lor sau fara) mi-o/ mi le puneau pe umeri. Eiii, pana la acum am reusit sa fac fata cu brio, zic eu. Dar parca era mai… altfel in 2, 3, 4… x…

In timpul facultatii, am locuit singura o perioada de timp intr-un apartament. Mai aveam putin si ma urcam pe pereti. Am lasat linistea surda si confortul obositor din Drumul Taberei si m-am mutat intr-un camin mizer, plin de gandaci din Vitan. Da’ eram cu prietenii, ce naibului mai conta? Mereu am fugit de singuratate ca de dracu’. O fi o „boala” dorinta asta de a avea oameni in jur, dar o prefer siguratatii. Mereu in cautarea surorii, fratelui :))) .

Pana acum, am cunoscut cativa „copii” singuri la parinti. Unii individualisti si fericiti ca sunt unicii, singurii, altii impacati cu idee, resemnati si… eu, Gica Contra :))). Asta pentru ca sunt o capoasa. Si daca „o sa am posibilitea” sa devin mama, voi face tot ce imi sta in putere sa am ditamai dresingul pentru a-l pune la „dipozitia creativa”  a lor, copiiiiiiiiilor mei. Naturali sau adoptati.

Nu stiu cum e la tine, dar la mine uite asa ma apuca, in preajma zilei de nastere (inainte sau dupa sau fara un motiv anume), sa ma intreb ca un copil natang: „Of, frate/sora, unde esti tu sa impartim rele, dar mai ales bune?”…

Credit foto: jocuridincopilarie.ro

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s