{Guest post} Mihaela, cu bune (si rele), din Canada

Standard

flag-of-canadaAcum cateva zile, mi-am mai facut un prieten prin intermediul blogului. O prietena, mai exact. Mihaela. Dupa ce a lecturat un post , m-a rugat sa-i dau cateva ponturi bune pentru o vizita pe care o va face la Paris in vara. Si am facut-o cum am stiut eu mai bine si stiu sigur ca ii vor fi de folos. Si poate o sa ne si vedem la un pahar de Monaco, la o terasa la vara😉

Si cum voiam sa stiu cum, cand si unde m-a gasit in blogosfera, ne-am pus pe discutii via mail. Uite asa am aflat ca locuieste in Canada. Mi-a placut tare mult felul in care mi-a povestit, simplu si cu sinceritate, despre Romania, Canada, diversitate, etc. Asa am vazut ca avem multe in comun. Mai ales in felul de a gandi.

Dupa acest schimb placut de idei, m-am gandit sa mai adaug o categorie in blog: „Romanii de pretutindeni” (nume provizoriu). Si uite asa am cerut permisiunea Mihaelei sa public 2-3-15 randuri din gandurile ei😉.

In prima faza, Mihaela s-a declarat surprinsa ca i-am raspuns, i-am trimis „ponturile pariziene”. Eu, care 99% din cazuri nu imi las cititorii sa vorbeasca singuri, pentru ca nu imi sta in fire, m-am declarat surprinsa la randu-mi. In capul meu: „Pai ma crede neserioasa? ”

Mihaela: „Nu, nu pari neserioasa chiar deloc, insa precum stii cred ca deja…atunci cand ceri sfaturi/pareri altor romani, acestia omit sa iti raspunda. (…) Cand am venit aici (Calgary, Canada), am scris multora, deh, nu stiam mai nimic despre ce ma astepta…ma crezi ca nu mi-a raspuns nici unul?! Asa ca e-mail-ul tau mi-a dat incredere:). Am preferat dintotdeauna diversitatea, doar ca venita aici, nu stiam nimic…am ales mai intai sa caut de-ai „mei”, pana m-am lamurit:))”.

Apoi au venit intrebarile, ca o persoana curioasa ce sunt: De ce Canada?

„Am ales Canada pentru ca  voiam neaparat sa plec din Romania. Nu vroiam Europa din cauza „imaginii” pe care o avem acolo si stiam sigur ca nu vrem sa locuim in State. Am ales Canada si datorita faptului ca sotul meu avea un job asigurat aici.

Cum e Canada? Greu de zis… as putea sa iti spun despre provincia noastra, dar Canada e prea mare ca sa pot eu sa vorbesc despre ea. In unele provincii nu am fost deloc (partea franceza-speram sa ajungem curand), iar in unele am stat prea putin. Sunt si aici probleme de tot felul, doar ca la un alt nivel, cu totul si cu totul altfel modul de abordare. Imi place de ei pentru ca stiu sa se promoveze si nu ies in fata cu mizerii.
Acum sa spun de provincia noastra, Alberta. Ce imi place? Faptul ca sunt job-uri si oportunitati cate vrei, numai sa vrei sa muncesti, faptul ca esti respectat, ca individ (emigrant sau nu), faptul ca te primesc si te ajuta cu programele lor (vrei sa iei imprumut pentru a face un curs de specializare, ti-l acorda, iti stabilesti perioada in care vrei sa incepi sa dai banii inapoi-0% dobanda- si uite asa poti face scoala). Pentru noi, care venim dintr-un sistem care ne-a invatat cum sta treaba cu sacrificiile, nu a fost atat de greu, pentru ei e greu, ca pana nu demult au avut totul pe tava, acum vin oameni cu experienta, studii si le cam sufla job-urile, nu sunt chiar foarte incantati de asta…
Bineinteles ca dupa tot ajutorul statului canadian, vin si responsabilitatile tale, ca rezident/cetatean al acestei tari, vin taxe care sunt in functie de veniturile tale… Ce sa zic?! Noi am auzit multa lume care se plange, ca astia te fura, ca e prea scump totul, ca nu reusesti sa ai o viata, ca tot timpul esti la munca si e intr-adevar scump. Noi insa facem parte dintre aceia care platesc cu drag pentru tot confortul oferit, ni se pare absolut normal sa platim pentru faptul ca vrem parcuri, ca vrem strazi, ca vrem gradini botanice, ne plac toate astea si deci cineva (noi toti) trebuie sa cotizeze pentru asta. E o societate creata pentru viitor, asta e clar, daca se face ceva, e clar cu bataie lunga. Ca mai peste tot, o sa gasesti si aici oameni carora le place sa stea pe strada (in ciuda faptului ca sunt foarte multe locuri de munca), care se drogheaza si cate alte chestii pe lumea asta…
Imi mai place ca suntem la nici o ora de mers cu masina de munte ( Rocky Mountains); daca o sa te uiti pe harta, o sa vezi ca se intind din Mexic, trec prin State si vin la noi. E fantastic, eu nefiind neaparat o mare amatoare de munte, dar chiar sunt peisaje superbe.
Ce nu imi place? Iarna are 5-6 luni si deci da, prin martie ma apuca toti nervii capului:))). Imi trece repede aceasta stare cu o repriza de Mexic:)))). Nu imi place faptul ca platim taxe sa ii ajutam pe cei ce fac copii cu nemiluita si apoi spun ca na..nu au cu ce… saracul copil nu are nici o vina, dar vad o vina imensa a adultului, care sta ca o plosnita acasa.. iar ei prin ajutorul acordat nu fac decat sa perpetueze. Nu imi place atunci cand vad in pozitii foarte sus-puse oameni incompetenti (da, vezi si aici). In acelasi timp cred ca nu exista nicaieri pe lumea asta perfectiune, deci ii accept pe toti pentru ca si ei ma accepta pe mine🙂.
Multa vreme am simtit ca trebuie sa plec altundeva, abia dupa ce ne-am cumparat casa si mi-am asezat ale mele treburi (pentru ca am facut vreo 2 ani jumate de scoli peste scoli, ziceai ca imi dau doctoratul pe aici:))) ), abia atunci m-am simtit cat de cat „acasa”.
Nu se stie niciodata ce ne rezerva maine, dar orice alta oportunitate ni s-ar oferi, suntem tare bucurosi ca ne putem numi si „canadieni” la o adica:))). (…)
Obisnuiesc, atunci cand am timp, sa caut povesti ale unor romani frumosi, plecati in afara Romaniei, unii pentru ca nu au avut de ales, altii pentru ca si-au dorit altceva. Asa am gasit blogul tau, cautand pe google romani care traiesc in afara Romaniei. Imi place sa ii gasesc pe cei care traiesc in toate colturile lumii, nu doar aici pe continent american. Mi se pare ca au niste povesti de viata extraordinare, din care eu una am ce invata si ma face sa simt ca nu, nu sunt singura care a facut o schimbare majora…. Recunosc ca pentru mine a fost una mare, nu mai fusesem plecata in afara Romaniei decat in vacante, ceea ce nu putem compara….a fi turist e cu totul altceva.(…) Pentru viata mea eu sunt cea care ia deciziile bune sau mai putin bune…
Credit foto: betakit.com

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s