{Guest post} Nu stiu altii cum sunt…

Standard

Iarna pe ulita in FrantaDupa cum stii inca de saptamana trecuta, m-am hotarat sa inaugurez o noua rubrica in acest blog, sa dau „liber” cuvantului romanilor care au plecat peste hotare. Sa imi/ne povesteasca, prin intermediul unui post, ce, cum, cand si de ce. De ce au plecat. Azi e randul Simonei, care a decis, intre timp, sa se intoarca in Romania. Simona, ai legatura!

„Cand spun „altii”, ma gandesc la romanii plecati de-acasa. Din tara lor, adica.

Asadar, nu stiu ce simt alti romani care traiesc pe alte meleaguri, dar eu, atat cat am trait in alta tara, am trait cu ciuda. Trairea aceasta cu gust amar si capul vajaind m-a insotit mereu. N-am stat prea mult in Franta, caci despre Franta e vorba, dar am avut ce vedea, ce invata si, din pacate, am avut de ce sa-mi fie ciuda.

Mi-era ciuda cand ma duceam in parc cu fetita si vedeam ca locurile de joaca sunt „gandite” de la un capat la altul si nu facute in bataie de joc, doar asa, ca sa se mai bifeze o promisiune electorala.

Mi-era ciuda cand vedeam pensionarii relaxati, plecati in vacanta sau intalnindu-se la petreceri anume organizate pentru ei si cand ma gandeam ca ai mei, la aceeasi varsta, trebuie sa munceasca din greu ca sa aiba un ban in plus pentru medicamente. Atunci cand ma gandeam la ai mei, ciuda era insotita si de mila si de toate parerile de rau: ca ai mei nu vor sti niciodata ce inseamna sa mergi pe drumuri bune, sa pleci in vacanta pe bani putini, sa ai medic in satul tau, care sa vina sa te viziteze acasa cand nu ti-e bine, sa, sa, sa…

Si, pentru ca veni vorba de medici: in Franta sunt sute de medici romani. Nu stiu cati dintre ei sunt fericiti suta la suta pentru ca trebuie sa profeseze in alta tara decat a lor.

Mi-era ciuda cand ma duceam joia la piata din sat, si-mi aminteam de babutele de pe la noi care-si insira pe jos cateva legaturi de ceapa si patrunjel si te roaga din priviri sa cumperi cat de putin, ca sa aiba si ele de-o paine. Fermierii francezi striga in gura mare si se fudulesc cu marfa lor care-i cea mai buna, cea mai proaspata, cea mai cea! Si asta ma scotea din sarite, pentru ca nicio rosie n-avea gustul patlagelelor din gradina mamei mele. Da, dar nici mama n-are camion sa se duca cu el la piata saptamanala. Si nici nu cred sa existe pe undeva in Romania, genul acesta de „tarabe” pe roti, care sa se mute dintr-un oras/sat in altul.

Camionul cu de toate

Nu va spun ce ciuda m-a apucat la super-marche , unde-am vazut cu ochii mei cum fermierul isi etala produsele pe rafturile rezervate lui. Produsele lui, cu poza lui, cu „marca” lui. Si l-am vazut pupandu-se cu clientii lui care-l intrebau ce-i mai fac gainile si ratele. In tot acest timp, in super-magazinele din Romania se vand fructe, si legume, si preparate, si semi-preparate nemtesti, belgiene, turcesti. Ale noastre nu prea au loc pe rafturi. E chestie de aliniere. Si de-aia mi-era si-mi este ciuda!

piata in Franta

Aproape un an am locuit intr-o statiune la poale de Mont Blanc. Frumos ca-n povesti! Un loc mirific, o „gura de rai”, ce mai! Munti, paduri, zapezi… ca si pe la noi. Saint Gervais les Bains imi amintea de Duraul de-acasa. Pana la un punct. De la punctul acela incolo, era numai ciuda! Ciuda ca la Saint Gervais e plin de turisti pentru ca are patinoare, piscine, partii, terenuri de tenis si minigolf, spatii de „aventura”, intr-un cuvant are de toate pentru ca zona sa traiasca exclusiv din turism. E mult de povestit despre asta.

Turismul in Franta

Ca sa va fie si dumneavoastra ciuda, mai ales daca va place sa mergeti in vacanta, va mai spun ca in toate statiunile din PAYS DE MONT BLANC, locurile de parcare sunt cu miile, iar majoritatea lor sunt GRATUITE!

Sa va mai spun ca autobuzele destinate turistilor sunt si ele pe degeaba? Adica nu platesti bilet ca se te duca pana la partie, sau la gara, sau unde ai pofta dumneata, turistul. Maria-Ta, turistul, mai bine zis.

Sportul e la el acasa

In tara mea se fac jocuri si se trag tunuri. Iar papagalii de sus ne spun mereu ca „Turismul e salvarea!” A cui salvare? A unora. A celor ce canta din frunza copy/paste, pe la targuri de turism.

Si-ar mai fi o mie si-o suta de motive de ciuda…

Sa nu credeti ca dupa ce-am venit acasa, ciuda m-a lasat in pace. NU! Mi-e si mai ciuda! Nu pentru ca m-am intors ci pentru ca aici e ceva ce nu ne lasa sa crestem, ceva ce ne trage mereu in jos. Un fel de demon care ne suiera-n ureche eterna fraza: „N-avem de ales. Mergem inainte!” Aiurea! Mergem in jos, fratilor, nu inainte! Mergem din ce in ce mai jos!
Sau:
„Suntem prea mici, nu putem zice/face nimic!”  Nu, nu suntem mici! Suntem multi si prosti!
Sigur, e mai bine sa stam cu mainile in san si cu degetele in urechi, ca doar „capul plecat, sabia nu-l taie!”

Multe nu ne sunt pe plac, dar daca e vreunul care vrea sa faca ceva, sa schimbe in bine o stare de lucruri, imediat se gasesc cativa care sa-i spuna „nu se poate”.

Am mai scris despre asta. Si voi mai scrie.
O sa scriu si altele, dar in alta zi. Va voi povesti cate ceva despre „la vie en rose”, asa cum am simtit-o eu.
Si promit sa scriu si despre romani speciali care au ramas in tara lor, sau au revenit dupa ce-au pribegit o vreme.
Romani carora Romania nu le pute asa saraca si trista cum e.
Romani care nu vorbesc ci fac. Si fac bine ceea ce fac„.

Credit foto: arhiva personala

Si sa stiti ca Simona are si un blog AICI si va invit sa o urmariti, pentru ca ale ei cuvinte sunt, pur si simplu, SAVUROASE!

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s