Mai trimite careva felicitari?

Standard

Jean Jacques Mangin carteFelicitari din hartie, nu d-alea virtuale, pixelate. Mai trimite careva in acest secol al XXI lea? Se mai deplaseaza cineva pana la Posta sa trimita carti postale celor dragi? Ca sa stiu daca sunt singura nebuna, „inapoiata”.

Ca mie imi place sa fiu asa, inapoiata, din punctul asta de vedere. Eu am scris scrisori la viata mea de „mi-au sarita capacele”. Asta pentru ca imi place la nebunie, ador emotia asta, imi place sa trimit si sa primesc.

Cand citeam eu Bravo, Liceenii, Clubul Liceenilor (acum vreo 15 ani🙂 ), imi faceam prieteni prin corespondenta si scriam de rupeam despre pasiuni, faceam schimb de poze,etc. Am si acum in podul casei la ai mei parinti in Piatra Neamt cutii cu scrisori. Si cu cata emotie le asteptam…

Mai tarziu, pana si articolele pe care le scriam pentru ziare/reviste le trimiteam prin scrisori. O placerea nebuna ce aveam… Nici macar nu aveam calculator. Ce viata…

Apoi, cand eram la Bucuresti, la facultate, cum povesteam cu ai mei? Prin scrisori. Hoooo, aveam si telefon, dar nu am fost niciodata superfan!🙂 Le trimiteam scrisori si de venirea primaverii, si de 8 martie, si de Paste, si de Craciun, etc. Ca asa imi placea. Si nu numai lor. Faceam o lista cu OAMANII MEI si le trimteam o vorba, o poza, in functie de personalitatea fiecaruia.  Asta an de an.

Nici in Franta nu mi-am pierdut obiceiul. Cand imi vine, le trimit un gand bun. Si asa o sa fac ori de cate ori voi simti nevoia. Ma gandesc numa’ la bunica-mea, in varf de munte acolo, pai nu s-ar bucura ea sa aiba un semn de la mine? Mai vorbim la telefon, dar o cam lasa ureghile si trebuie sa urlu de ma aude tot cartierul. Prefer de multe ori sa o fac asa, „pe silent”, cu o felicitare, cateva randuri.

Eiii, numa’ ce am avut o discutie cu Garçonu’ aka Loveru’. Io ma gandeam asa, ca ar fi frumos sa trimit si parintilor lui, bunicii si catorva nasi d-ai lui niste felicitari. Asa, ca tot vine primavara pe 20 martie in Franta. Ca ar fi frumos, nu? Eiii, se pare ca daca as face asa o grozavie, oamenii astia francezi s-ar ingrijora. Sau ar crede ca ne batem joc de ei.

„Cum naibului?”, il intreb.

„Pai cum sa trimiti o felicitare, asa, ca vine primavara? Ce e asta?”, el de colo

„Pai de ce nu? Pai nu e frumos sa le urez oamenilor o primavara frumoasa?”, intreb eu depasita de situatie.

„Pai da, dar asa, prin curier? De obicei cand primesti un curier in Franta, este ori e de la impozite, ori ceva e in neregula, ori anunti o nunta, sarcina, nastere etc. „, „se ratoieste” el la moi.

Ce treaba mai e si asta? Daca stau si ma gandesc, anul trecut am primit de la niste amici francezi o carta cu poza noului lor nascut. Dupa vreo 4 luni de la nastere (aflasem vestea prin Facebook oricum)… asa ca sa anunte ca s-a nascut, nu era vreo invitatie la botez sau ceva. Ca asa se face aici in tara lui Voltaire, trimiti o poza si zici ca s-a nascut cutarescu. Dupa 4 luni. Nu ca posta ar fi fost de vina, asa au trimis ei carta, dupa 4 luni. Si eu care vreau sa le urez o primvara frumoasa, sunt depasita…Francezii astia…

Eu o sa le trimit felicitarile, uite asa,” sa-i ingrijorez” ca primavara va fi frumoasa😉

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

5 responses »

  1. Eu am o profesoară preferată în facultate. Ştii genul ăla de profesor atât de exigent şi care cere atât de mult de la un student încât nimeni, niciodată, de la înfiinţarea facultăţii nu a plăcut-o. E una dintre persoanele căreia îi trimit, pentru a doua vară consecutiv o vedere. Cu oraşul în care abia m-am mutat. Probabil voi începe să fac acelaşi lucru şi de sărbătorile de iarnă.:)
    O bucură mult gestul meu şi, la rându-mi bucuria dumneaei mă face fericită:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s