{Guest post} Daca ei nu ma vor, eu ii vreau !

Standard

In DeltaAm cunoscut-o pe Giorgiana, cea care semneaza randurile de mai jos, prin intermediul acestui blog. Sa tot fie vreun an acusi, prin mai.. Ne-am vorbit mult pe Facebook si apoi ne-am intalnit fata in fata la un impinge tava asiatic (ca avem gusturi comune :)) ), unde am mancat un sandwich bun, dar extrem de spicy . Si mi-a povestit si despre experienta oribila pe care a trait-o in 2011, la Paris. Dar si despre planurile mari pe care le are aici, in Franta, in ciuda acestei intamplari. Se numara printre putinii (foarte putinii)  romani pe care i-am cunoscut la Paris, cu care tin legatura „stransa”. 

„Parca mai ieri eram acea fetita cu parul scurt, strungareata si pasioanata de limba franceza. Imi aduc aminte din ce in ce mai des acele momente cand dupa ce imi terminam temele la limba franceza, le spuneam dragilor mei parinti „O sa vedeti, intr-o zi tot o sa ajung eu in Franta : o sa studiez acolo, o sa imi gasesc un frantuz, o sa devin frantuzoaica, o sa locuiesc la Paris si o sa vorbesc franceza cu accent ba chiar am sa uit limba romana… „ Raspunsul mamei era «Sa dea Domnul, Giorgiana, sa iti ajute sa fie asa „, pe cand tata (om plimbat pe toate marile si oceanele, incercat de greutatile strainatatii, care a trait toata viata numai printre straini, departe de casa) imi spunea  „Ai sa vezi tu, nici in Franta nu sunt cainii cu colaci in coada, mai ales cand esti departe de casa”.

Dupa veri petrecute cu francezi pe faleza Dunarii la Tulcea, dupa diverse schimburi de experientain Franta, visul meu a devenit realitate. Si aici nu pot decat sa va indemn sa va urmati visele si sa credeti in ele !

Venirea mea definitiva la studiile masterale ale Universitatii Sorbona a fost determinata de lipsurile sistemului universitar roman. Mi-am dorit sa urmez un master in care sa imbin pasiunea pentru limba franceza si dorinta de a face cunoscuta Romania in Franta, de a contribui intr-o zi la devoltarea ei turistica. Franta, Universitatea Sorbona si calitatea studiilor mi-au permis sa am o alta viziune despre Romania, despre schimbarile pe care trebuie sa le urmeze.

Se vorbeste mult despre intoarcerea tinerilor romani scoliti in strainatate in Romania, dar atunci cand te lovesti de usi inchise, atunci cand nimeni nu intelege sensul studiilor tale si competentele acumulate, nu vad unde ne-am putea intoarce.
Oricat de mare ar fi dorinta si dorul de acasa, de familie, pana in prezent nu am gasit nici o oportunitate pentru a ma intoarce. Mai sunt multe de construit in Romania, si desi exista numeroase parteneriate intre Franta si Romania, inclusiv la nivel turistic, acestea raman de cele mai multe ori pe hartie…

Cat despre viata in Franta, cea de zi cu zi, as spune-o pe frantuzeste : « le parcours du combattant » (cursa cu obstacole).Incet incet, am ajuns la vorbele lu’ tata : «In Franta, nu sunt cainii cu colaci in coada ».

Aici,din fiecare experienta profesionala, dintr-o vizita la prefectura sau dintr-un simplu interviu pentru un job, inveti cum sa supravietuiesti : ce este bine si ce nu este bine sa faci, sa nu te lasi batut niciodata, sa insisti pana la ultima speranta, sa crezi in tine si sa iti spui mereu «ça va aller» (o sa mearga…). Cursa asta cu obstacole pe care o traiesti aici te mentine puternic, te ambitioneaza si te incarca cu energie pozitiva.

Bineinteles, prietenii au si ei un rol important : mai bine sun o prietena si ma sfatuiesc cu ea, vorbim, dezbatem decat sa plang…
Trebuia sa stiu ca din momentul in care am ales Franta, aveam sa ma lupt cu diverse mentalitati, aveam sa imi justific originile si accentul roman, aveam sa ma lupt pana si cu justitia pentru a le arata ca nu toti romanii sunt rromi si nu toti romanii fura in Franta. Dar nu am stiut ce imagine are Romania in Europa pana sa ajung aici.

Categoric, intamplarea « omul potrivit la locul si momentul nepotrivit » a iphone-lui furat a fost cea care mi-a pus psihicul la incercare si a repus in joc dorinta mea de a ramane in Franta.

Cel mai lung week-end din viata noastra, plin de incertitudini si orele petrecute pe scarile tribunalului Palais de Justice, situat pe l’Ile Saint Louis (obiectiv turistic ale carui celule de detentie au fost vizitate de iubitul meu) au declansat asa, o revolta interioara…
E interesant si extrem de dur in acelasi timp, sa pierzi notiunea timpului, sa te regasesti drept personaj principal ca intr-o emisiune cu politisti pe care aveam obiceiul s-o urmaresc, sa te vezi privat de libertate intr-o celula fara aer, cu pereti mazgaliti de conationali cu «materii» diverse, unde se serveste detinutilor orez cu curry.

Nebuloasa aia de stress amestecat cu ganduri negre, plina de intrebari si rugaciuni m-a tinut treaza, departe de lumina zilei si de jumatatea mea. Noroc cu televizoarele care monitorizau camerele de supraveghere din sectia de politie printre care si celula lui, televizoare pe care le zaream printre lacrimi. Asa am rezistat, cu fata lipita de plexiglas, uitandu-ma la el si cerand voie la toaleta situata langa celula lui, numai pentru a-l vedea, chiar daca in urma mea usa se inchidea, si zavorul se tragea… Cine stia ce avea sa urmeze ? Un proces in toata regula, avocati, si mult asteptata sentinta…

Ei, o astfel de proba iti da un sut in fund pe romaneste si te ajuta sa faci un pas inainte. Cum se spune, tot raul spre bine !

Multi ma intreaba : si dupa asta, tot mai vrei sa ramai in Franta ? Spun mereu DA ! Am reusit sa depasesc momentul si imi urmez alegerea, aceea de a fi aici. Chiar daca gandurile de a ma intoarce acasa ma napadesc cateodata, aleg o conversatie de cel putin o ora la telefon cu o prietena si ma trezesc. Si o iau de la capat, cu bune si rele, ca asa e viata…

Imi doresc pe viitor sa infiintez o structura care sa imi permita promovarea Romaniei, a autenticitatii si a traditiilor sale in Franta. Sa fac ceea ce altcineva ar fi trebuit sa faca aici, dar nu o face… Sa aduc un ansamblu folcloric care sa intinda o hora mare in fata muzeului Louvre de exemplu, sa guste toti francezii sarmale si piftelute din peste, sa prinda gustul Romaniei ! De ce nu, as crea pana si un circuit turistic al adevaratilor tigani dinromania, sa invete si francezul sa faca ceaune si sa danseze cu banuti in jurul buricului. Sa ii cunoasca si altfel, as spune…S i imi mai doresc sa infiintez un oficiu de turism in adevaratul sens al cuvantului la Tulcea ! Pana atunci, imi continui cursa cu obstacole aici, cu speranta ca data viitoare cand voi aparea la StirileProTV, va fi de bine si nu de rau….”

                                                           Giorgiana, fosta studenta la Sorbona, actualmente in cautarea unui job in turism

Credit foto: Giorgiana, arhiva perso

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

5 responses »

  1. Felicitari pentru curajul pe care l-ai avut alegand sa locuiesti in continuare in Franta! Categoric ai atitutidinea care iti trebuie pentru a reusi. Muuult succes pe mai departe!!!

  2. Superb! iti admir modul de a gandi, Georgiana. Am vazut un documentar, „Parole des roumains”, unde un cuplu a trecut printr-o problema asemanatoare cu a voastra.
    Si iti doresc mult succes in proiectele tale!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s