{Guest post} Mona si aventura ei…corporatista

Standard
Bruxelles
Pe Mona am cunoscut-o anul trecut, pe la sfarsitul lui mai, prin intermediul acestui blog. De fapt, ea m-a abordat pe pagina de Facebook a blogului, sa-mi spuna ca e „util si interesant”. Blogul🙂. Ceea ce m-a bucurat enorm, pentru ca asta e si ideea (ma rog, ma asteptam sa spuna ca e si amuzant, dar la asta inca mai lucrez🙂 ). La acea vreme, Mona imi spunea ca vine sa lucreze la Paris si ca face in paralel un master. Voia sa ii dau niste ponturi. Si i-am dat. „Faza tragicomica” este ca nu ne-am vazut niciodata face to face, desi am incercat sa ne organizam de cateva ori, dar nu ne-a iesit neam. Acum trebuie sa o scot musai la suc :))). Sper sa nu se faca anul fara sa ne vedem🙂. Te las cu randurile Monei, aventura ei corporatista, INSPIRATIONALA.

Mi-am inceput cariera profesionala devreme, ca multi dintre ASE-isti, inca de pe bancile facultatii. Cand am decis sa plec, aveam deja o experienta de 4 ani, un salariu si o pozitie de manager care, pentru varsta mea, reprezentau o reusita. Cu toate astea, setea de cunostere m-a facut sa imi pregatesc bagajele si sa spun la revedere tarii mele, prietenilor, familiei. Vorbeam deja limba franceza in compania pentru care lucram si am decis ca Bruxelles era o destinatie potrivita. Cautam sa lucrez in domeniul financiar si in lumea prea-putin-inteleasa a investitiilor financiare si a trading-ului. Cum Romania este oarecum la inceput in acest domeniu, am inteles rapid ca pentru a putea deschide un nou capitol al carierei mele profesionale, trebuia sa risc. Si am riscat!
Bruxelles-ul a fost o experienta gri. Daca oamenii din jur erau deschisi si colegii binevoitori, vremea era mai degraba londoniena, iar diminetile reci, motiv pentru care ma trezeam cu greu.
Inca un lucru care mi-a lasat un gust amar: faptul ca romanii de acolo, sau mai precis cei pe care i-am intalnit (cu ceva exceptii, desigur) nu erau ca o familie – rod al emigrarii – cum as fi crezut, ci, mai degraba, intr-o continua competitie la toate nivelurile. Nu mi-a luat mult pana cand am realizat ca Bruxelles nu era pentru mine si am continuat sa-mi caut locul ideal.
Etapa a doua a avut loc in Cipru, unde, in sfarsit, am fost aleasa pentru a ocupa o pozitie in cea mai cunoscuta banca de investitii din Europa, un job pe care multi si l-ar dori!
Cipru
Cipru a fost o experienta grozava in care am cunoscut oameni minunati din diferite colturi ale lumii: Azerbajan, Letonia, Kazahstan, Danemarca, Ucraina, Germania etc. Toti am venit, in acelasi timp, din locuri diferite ale lumii, uniti de aceeasi dorinta de cunoastere. Si au urmat training-uri, multa munca, weekend-uri insorite la plaja, mare, mancare si muzica greceasca. In sfarsit, eram in largul meu! Cipriotii sunt mai apropiati de cultura noastra, mai ales ca, la fel ca si noi, sunt ortodocsi, mananca bine si petrec la fel de bine! Iar mie doar o promovare in biroul din Paris mi-ar fi schimbat alegerea, ceea ce s-a si intamplat, dupa un an si jumatate!
Paris
Parisul a fost dintotdeauna marea mea dragoste. E primul oras din afara tarii pe care l-am cunoscut, este orasul pe care mereu l-am vizitat cu aceeasi emotie ca prima data. Insa, nu as fi vrut neaparat sa si locuiesc aici pentru ca stiam ca este un oras scump, cu probleme care ar fi putut schimba imaginea feerica pe care mi-o transmitea!
Parisului trebuie sa ii dovedesti ca il meriti! Si ii dovedesti prin rezistenta! Este primul oras in care mi-am depus dosar, ca la un interviu de angajare, pentru a inchiria un apartament si a trebuit sa stiu sa il pun in valoare, sa il vand! In mod normal agentul imobiliar vinde apartamentul. Aici e invers. Imi amintesc ca, la un moment dat, am vizitat un apartament si la final le-am trantit un ‘ma voi gandi, si va tin la curent’. Moment de liniste si prietenul meu izbugneste in rasete :„auzi, aici ei te aleg pe tine, nu tu ii alegi pe ei!” Inutil sa spun ca dosarul meu nu a fost aprobat.🙂
Un alt lucru din ‘subsolul’ Parisului sunt oamenii. Oamenii! Sunt atat de grabiti si tristi in fiecare dimineata, ca ma rog sa aud romani cantand la metrou ozone sau muzica spaniola din cand in cand!
La capitolul asta, sincer, suntem campioni! Romanii nu vin doar cu vocea, ci cu chitara, basul, si copilul pentru spectacol! Majoritatea francezilor sunt iritati, desigur, de vocile „cantatoare”, nu intotdeauna „incantatoare” ale romanilor, insa mi s-a intamplat sa ii vad zambind, aplaudand si chiar strigand un puternic „multumesc!” in limba romana.🙂 Sa scoti un zambet de la un parizian – I love rien, I’m parisien!– la prima ora e mare lucru!
Din pacate in Paris nu am avut norocul sa intalnesc romani cu care sa ies la restaurantul cu specific traditional din buricul targului.🙂 Insa am cunoscut o paleta larga de oameni, francezi si englezi, carora am incercat, si de multe ori reusit cred eu, sa le schimb complet ideile referitoare la Romania.
Un lucru e cert: cu toate defectele lui, Parisul isi pastreaza un loc aparte in sufletul meu. Si continua sa ma surprinda in fiecare zi. Dar cel mai mult imi plac Libertatea, Egalitatea si, din cand in cand, Fratenitatea🙂 „
                                                                                                                                                                                                                                                         Mona

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s