Clasic! O vizita la Piatra Neamt se lasa cu kilograme in plus

Standard

Capra cu trei ieziTi-am zis ca am fost la sfarsitul lunii trecute la Piatra Neamt, orasul meu natal. Am ajuns a treia zi de Paste pe aeroportul de la Bacau, cu un avion Blue Air.

Cu vreo luna inainte sa-mi iau zborul spre Chiatra Neamt (cum imi place sa spun) am tot batut-o la cap pe mama: „Sa ma astepti cu „salata de beuf” si niste sarmale d-alea cum numa’ tu stii sa faci. Te rog frumos. O sa le mananc si cu ochii”. Si a fost foarte ascultatoare draga de ea:)

Am plecat de la 11 grade, cu ploaie, si am ajuns la 21 de grade. „Salata de beuf” ma astepta. Era chiar ornata. O nebunie. Fie vorba intre noi, vreo doua zile am mancat salata si la micul dejun, la pranz si seara, in deschiderea sarmalelor/fripturii/raciturilor de curcan etc. Asa pofta am avut… si acum imi ploua in gura de pofta…

Salata de beuf (1)

Nu mancasem dimineata inainte de plecare de la château decat 2 felii de ananas si aveam o foame de… haita de lupi. Mama m-a servit cu vreo 8 feluri de mancare, tata mi-a turnat vreo 5-7 pahare/paharute de tuica, visinata, vin etc : „Gusta-l pe asta ca e facut anu’ trecut, asta e de acum 2 ani, iar asta din via de la bunica, iar tuica asta e din perele de la cealalta bunica si asta e…. „ si tot asa. Recunosc, pierdusem de mult timp sirul paharelor, mai ales ca nu tin la bautura… Si cum Garçonu’ ramasese in Franra, cineva (adica Eu) trebuia sa ii tina locul. Si l-am tinut in cele 5 zile, de am crezut ca ma voi intoarce la Versailles cu un ficat de minim 10 kile… N-am fost departe🙂

De fiecare data cand vin Romania imi fac un plan, pe zile, pe cine vad. Ma organizez pentru ca stiu ca timpul e foarte scurt si trebuie sa vad pe toata lumea (ma rog… sa incerc). Si uite asa, dupa planul facut,  a doua zi a fost programata vizita la casa bunicii unde am crescut (unde nu mai e bunica…. ), mormantul ei, apoi cealalta bunica. Si desigur, planul acesta „se adapteaza”. Mai ales daca vizita se face cu mama din dotare🙂. Asadar si prin urmare, in drum spre casa bunicii, am oprit si pe la sora mamei, care nu ma mai vazuse de vreo 20 de ani. Si stai la povesti…

A urmat mormantul, apoi casa lu’ mamaia si lu’ tataia, si, ca de fiercare data, ma ia cu… fior. Ei sunt cei care m-au crescut si desi nu mai sunt printre cei vii de peste 20 de ani, amintirile cu ei sunt foarte fresh in capul meu. Nici nu stiu cum se face, dar la mamaia ma gandesc aproape in fiecare zi, fara sa vreau chiar. Un miros, un gust, o imagine, o asociere de stari… ma duc rapid cu gandul la ea. Ca madlena lui Proust… Calatoresc in timp… Era si este cea mai buna si mai draga fiinta din lume pentru mine. Cand vad/simt liliacul, de exemplu, ma gandesc la prispa plouata pe care faceam ture in picioarele goale, la padurea cu aburi, la mamaia care gatea o nebunie de tocana in bucataria de vara. Apoi la parul ei lung si alb, pe care ma lasa sa-l pieptan cu pieptanul ei negru arcuit cu care aduna coditele varful capului…. Fiori… De data asta nu am plecat fara sa-mi iau de la mamaia din casa niste castroane de lut… ala mic in care mancam orez cu lapte (cand eram io cat un butonel🙂. Le-am adus la Versailles, sa le am cu mine🙂

Apoi a urmat vizita la bunica, cea la care imi petreceam vacantele cand eram la liceu, singura care mai e in viata. O femeie mititica, zbir, care nu sta locului la nici 85 de ani (cand o vezi in fundul gradinii, cand o vezi la poarta, cand o vezi in casa). Am dat o raita si la Manastirea Horaita, care e la vreo 3 kilometri de casa bunicii. De aici mi-a venit mie „ideea geniala” sa dau la Teologie… Ce vremuri…

Reintorsi la bunica casa, cum aveam o alta foame de lup (de la aerul de tara), am inceput cu un castron de bors de gaina de tara, apoi inca unul, inca unul, cred ca m-am oprit la al-5lea.  Ca tare bun a mai fost!!! Am ciocnit un ou, incat niste urda si cas, am baut vin cat pentru doi (din motive de Garçon, stiti). Eram plina ochi. Si fericita!

Trebuia sa se intoarcem la oras, acasa, dar desigur… ne-am oprit in drum. Sa luam niste oua de tara de la o prietena de-a mamei. Si am zabovit vreo 3 ore. Nu, nu asteptam gaina sa se „uoua”, am ramas sa privim ieduti si caprite jucandu-se in iarba, iepurasi, pisici, porumbei si alte vietati. Uite asa iti dai seama ca nu ai nevoie de mizeria de televizor…

Am recuperat ouale si spre casa! N-ai sa vezi! :))) Mergem la var-mea, ca nu pot sa vin la Chiatra si sa nu o vad. Iar pune masa: niste frunze de ceapa, castravecior, niste pastrama si niste limonada tot am bagat la ghiozdan. Stat la povesti, depanat amintiri din copilarie cand var-mea se imbraca cu rochiile de matase ale lu’ ma-sa, realizate la comanda, si facea maioneze si alte bezele pe/cu ele. Cum stia ea mai bine pe la 7-8 ani. Se intelege ca bataia ei era televizata dupa…  Nu plec de la ea fara niste borcane de zacusca de ghebe, ca asa e treaba in Moldova noastra – „nu pleci niciodata cu traista goala”. Inainte de plecare, var-mea m-a prevenit: „Pazeste-te de Orlando!”. Cine e Orlando?  Un tiganus de vreo 14 ani care a usurat-o de portofel cand a facut piata acum cateva zile.  Un hot tare perspicace. „Baiatu’ e tare. Are o mana de catifea, nu simti nimic”. Am bagat la cap.

Ajunsi acasa, dupa o asa zi, mai punem… un pahar de vorba. Maine, o noua zi plina…

Dimineata urmatoare, cumparaturi. Apoi, o tura de mici cu mustar romanesc🙂 Ah!! Nu sunt o mare amatoare de mici, dar asa, o data la 2 ani, nu refuz. Apoi alte vizite: la sora mamei, mama verisoarei cu bezele. „Nu stam decat o jumatate de ora, sa fie clar” – cand auzi asta din gura mamei mele, sa nu crezi niciun cuvant. O jumatate de ora in unitatea de masura a mamei mele inseamna… cel putin 2 ore.

La matusa: bibeloruri, mileuri, drob, cozonac si niste rachiu in/cu schinduc ( planta rara care se gaseste numai pe Ceahlau, din cate mi s-a spus). „Are puteri terapeutice, vindeca tot”, imi spune unchiul turnand in pahar. Ahhhhh, si te lasa si fara simturi :)))).

Sa evapor alcoolul si sa fac putina miscare, ma decid sa plec singura la plimbare prin oras, sa il redescopar. „Sper sa nu dau de Orlando cel cu mana de catifea” :)))

Frumos oras!! Asa cum il stiu. Dar am cautat (de mi-au sarit ochii) niste vederi cu Piatra Neamt sa trimit unor „franceji”: la posta nu, in librarii am gasit cu Sighisoara, de exemplu (?!!?), dar nu cu Piatra Neamt. WTF!?!? Intr-un tarziu am gasit (tot intr-o librarie) unele, care erau de fapt poze facute de un amator pe post de vederi, pe hartie de poze :)))) Nu exceptionale, dar decat nimic… Alooooooooo? Se audeeeee???? E cineva care se poate ocupa de acest mizilic atat de important? Turismul… mama lui… Pai se poate, domnilor?????

Tare am vrut sa-mi iau si „Am sa te iubesc pana la sfarsitul lumii” de Marius Tuca, dar nu a fost chip sa o gasesc. Mi-am luat „Patru feme, patru povesti”  de Aurora Liiceanu. Pentru ca imi place felul in care scrie aceasta Doamna. Si o fusta de la M Marin – un atelier de creatie vestimentara din Bacau, care are un magazin si in Piatra, fata in fata cu Liceul de Arta, in caz ca sunteti prin preajma🙂. O minunatie!!! Sa sprijinim Made in Romania, da? Spre seara fac o vizita fostei mele colege din liceu. Povesti, planuri de vizitat Ceahlau in vara, cadouri. Carti de Cella Serghi. Acasa, papa bun (si gras), niste vin (poate si niste rachiu, nu mai stiu din care an), o discutie nocturna cu pisica Mara si somn de voie.

A 4 a zi, conform planningului – inalnire cu  doua Doamne dragi mie. Prima Doamna, cunoscuta prin intermediul acestui blog, cu o „pana” de exceptie, care a scris si scenete pentru prescolari (am si eu un exemplar… yahoooooo). „Stiu eu un loc absolut minunat unde putem bea cafea/ceai”, mi-a zis. Si am fost la Odaia cu Cafea.  Un loc absolut superb, cu presuri de cordele cu dulapul lu’ mamaia (jur ca in casa ei exista un astfel de dulap, care trebuie sa aiba cel putin 100 de ani), oale si cani de lut… si muzica frantuzeasca. M-am indragostit pe loc! Cum sunt o maaaaaaare amatoare de ceai, mi-am achizitionat cateva feluri. O incantare, zau!

Apoi a urmat vizita in paradisul verde al Doamnei Cristina de la Rediu. Ce mai, o zi MI NU NA TA! Acasa, iar niste vin, niste sarmale, niste salatica… ca nu cumva sa slabesc… Ficatul meu cred ca are deja vreo 6 kile :)))

A 5 a zi, la piata, eu si tata. 22 de grade. Soare zvapaiat. Cumparam legume de la o babuta imbrobodita si aplecata: „Luati, mama, ca maine ma duc la prasit”… Pai cum sa nu iei niste patrunjel, ridichi&co? Apoi niste urda si niste cas. Si de data asta  am scapa de Orlando si de data asta🙂. A fost ziua de stat la povesti cu ai mei parinti. Si de ras copios pentru ca am urcat in podul casei unde troneaza cutiile cu amintiri si colectia de ziare de peste tot🙂. Am dat peste poruncile de la majorat, am redescoperit obsesia pe care  aveam pentru Di Caprio, articolele pe care scriam la Recreatia Mare si Liceenii, poza cu abecedarul din clasa 1, biletul de la tata cand nu am dat „nota explicativa” despre unde am fost… Ma dureau falcile ras… Asta este doar o mica, foarte mica parte din ce tin prin cutiile alea. Mereu mai aduc una alta…. dar si cand o sa le desfac eu pe toate… o sa fie o nebunie!!!

Au fost 5 zile pline cu de toate si tare rau imi pare ca nu am avut timp sa vad pe toata lumea, dar mi-am promis ca la urmatoarea vizita, cei din urma vor fi cei dintai🙂. Si ca de obicei, cea mai mare grija la aeroport a fost sa nu depasesc cele 32 de kilograme la bagajul de cala. Si de data asta am fost la cateva grame… Iarasi :)  Noroc de ficatul meu… care poate duce multe🙂.

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s