Te invit! Dar tu platesti…

Standard

romantic-dinnerIn Romania, cand cineva (prietena, iubit etc) te invita in oras, cine plateste? Acel cineva, nu tu, persoana invitata. Este o treaba inteleasa si clara, ca o regula (ne)scrisa.

In Franta, acest obicei este cu totul altfel. Nu de putine ori am fost invitata la aniversari de amici, prieteni, cunostinte (made in France). Petrecerea avea loc intr-un bar/club/restaurant. Cand zic petrecere, sa nu te gandesti la petrecerea romaneasca, aici e o alta „chose”. Deci, am mancat, am baut, nu prea am dansat, am dat cadoul (luat, de cele mai multe ori, la gramada), la sfarsit vine, desigur, nota. Pam pam! Si nu este sarbatoritul care achita (cum e in Romanica), ci fiecare invitat in parte achita ce a mancat, baut etc. Sau nota se imparte la numarul de invitati (indiferent daca tu ai mancat o frunza de salata si ai baut o apa plata cu lamaie si fata/baiatu’  de langa tine a bagat vreo 3 jamboane, niste beri, 5 clatine si un digestiv). In Franta, fiecare isi plateste consumatia (si poate chiar mai mult… ca in cazul de sus). Ceva in genul: „Te invit, dar tu platesti!”. O treaba care tine de cultura. (Acum sa nu te gandesti ca peste tot e la fel, dar exista mari sanse sa dai peste o astfel de situatie)

In Franta, asta cu „va invit”, poate fi adaptata, desigur. „Te invit la mine la un gratar. Si vii cu carnea, berea si toate cele”…. Pai cum vine asta? In Romania, cand esti invitat la cineva, nu vii cu mana goala, clar, vii cu un buchet de flori, o sticla de vin, niste cipsuri, ca e de bun simt. Un fel de „Multumesc pentru invitatie!”. O treaba care tine de cultura si obraz, desigur.

La prima mea intalnire oficiala cu Garconu’ , in Bucuresti, eu l-am invitat. Si i-am platit „consumatia”. El a ramas interzis. „Pai cum asa?”, el de colo. „Pai eu te-am invitat in oras”, i-am raspuns. Invitatia a fost facuta de mine, imi asum, oricat de sex feminin as fi🙂. Da, sunt o femeie care iti plateste „consumatia”, get over it🙂.

Concluzia este ca romanii sunt „largi la mana” (exceptie face mama-pe care o iubesc-, care e „economa”, cum spune ea) si de cuvant, francezii adora compania ta, dar prefera sa te ocupi de detalii. Nimic mai complicat.

„Bunicul meu” Louis de Funès  stie cel mai bine… orice asemanare este pur intamplatoare🙂

Credit foto: nestlette.com

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

7 responses »

  1. In locul tau as evita sa mai merg la aniversari sau macar as verifica lista de invitati, sa vad daca sunt din cei care mananca/beau mai mult sau mai putin! :))))

  2. Si aici se intampla exact la fel, fiecare isi plateste consumatia.. E adevarat ca la inceput mi s-a parut ciudat..dupa o vreme nu:)). Atunci cand esti invitat la cineva, clar ca nu mergi cu mana goala. De obicei cand e un grup mare, se discuta ce aduce fiecare, in felul asta, in final se gasesc de toate pe masa. Mi se pare destul de misto :))). Recunosc ca noi cand facem o invitatie, le zicem sa nu adica nimic, explicam aia cu „placerea e de partea noastra”..

    • Da, pai sunt obiceiuri si obiceiuri, dar in capul meu (pentru ca asa am fost invatata/educata) atunci cand cineva imi spune „te invit la un gratar”, sunt musafir, nu ma amestec in pregatirile omului. Si DA, e clar ca intreb daca e nevoie sa aduc ceva si chiar daca imi spune NU, o sticla de vin se impune, pentru ca nu poate face rau nimanui si e de bun simt. Dar cand imi spui „fac in gratar la mine, va invit, veniti cu micii, carnea, vinul etc”, nu mi se pare placut.Daca e un grup mare si grupul mare se decide sa organizeze un gratar pe teren neutru,, sunt de acord, dar cand esti esti INVITAT la cineva, nu prea. E o chestiune de educatie, pana la urma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s