{Guest post} Marius: „E bine, se merita!”

Standard

Marius si strainatateaPe Marius il stiu din liceu. Eram ca soarecele si pisica. Ne ciondaneam mereu. Cum eram un fel de Kate Moss de vreo 42 de kilograme, la 1,71 m, el imi spunea mereu „sa nu nu ma sprijin de calorifer ca voi cadea printre elementi”. Sau imi recomanda sa fac dus cu creioanele in urechi ca sa nu „ma strecor” pe scurgere. Si etc. Nu ne mai vazusem de ani buni. Am luat reluat legatura pe Facebook acum vreo 3 ani si am aflat ca e in Germania, cu jobul. Ne-am revazut anul trecut, cand a venit cu minunatiile de fetita si nevasta la Paris. Ne-am regasit mai maturi (sau nu :)))) ).  Acum este asistent medical intr-o clinica din Germania. Iata povestea lui cu si despre strainatate:

 

„Cu ce sa incep…cu faptul ca aveam un tel sau nu in a pleca din tara, cu faptul ca auzeam zilnic de colegi care plecau si le era bine, cu faptul ca mi-a fost foarte greu in a ma desparti de o multime de oameni si lucruri si locuri cunoscute si dragi….am sa incep cu inceputul.

Nu m-am gandit acum cativa ani buni ca scoala pe care o voi face imi va da posibilitatea de a pleca din tara pe o meserie cautata si respectata in stainatate (pentru ca da, este strainatate si nu “afara”). Dar iata ca alegerile pe care le faci pot fi si bune uneori🙂.

La cativa ani dupa terminarea scolii si cativa de munca in spital, am ajuns la concluzia ca “Ajunge!”. In fiecare zi trebuia sa ne gandim cum sa mai facem bani in plus, cum sa pacalim sistemul si asa mai departe. Asa ca am luat decizia impreuna cu sotia mea Adina de a incerca sa plecam in alte locuri mai “prietenoase”.

Am avut posibilitatea de a pleca in Norvegia, dar din cauza birocratiei din Romania unde primesti o hartie in 6 luni , am rata ocazia.

Dupa alti doi, s-a ivit ocazia plecarii in Germania, lucru care mi se parea imposibil pana atunci din cauza limbii, destul de dificila dealtfel.

Si iata-ne dupa multe alte hartii si inteviuri, la drum, eu cu sotia mea, fara copil, care a ramas pentru doua saptamani acasa, la bunici. Drumul, destul de lung, parca nu se mai termina dar … am ajuns.

Inceputul….greu, limba fiind o mare bariera intre noi si colegi. Am avut noroc ca sefa noastra vorbea engleza bine. Intre timp am invatat si incep chiar sa uit limba engleza🙂

Timpul a trecut si ne-am acomodat, trecand de toate necunoscutele noului sistem acum totul e bine, copilul s-a acomodat foarte bine la gradinita, iar limba o stapaneste bine.

Am mai ajutat si alte 5 persoane sa vina dupa noi , toti fiind multumiti de ce au gasit aici.

In momentul de fata, suntem “de-ai casei”, nu exista diferente intre noi si ceilalti colegi sau vecini, chiar daca suntem romani, avem parte si de multe aprecieri.

Traiul de aici te face sa te gandesti la lipsurile din Romania, fiecare concediu petrecut acasa, fiind o mare incarcatura negativa pentru noi, pentru ca fiecare iti povesteste problemele si lipsurile sale. Clar este ca momentan nu m-as intoarce acasa decat daca as castiga la lotto…si poate nici atunci🙂. Oricum, gandul la viitorul copilului e mult mai puternic decat orice dor de casa, asa ca probabil o sa mai zabovim pe aici destul.

Daca maine m-ar intreba cineva daca ar fi bine sa plece din tara, raspunsul al fi clar unul pozitiv, dar doar in conditiile in care ar pleca cu un contract de munca clar, cum am avut noi, ideal la stat, cum avem noi si pe meseria sa – nu mai merge cu “lasa ca gasesc eu acolo ceva”. Probabil gasesti la un moment dat, dar esti exploatat. Se intampla cu localnicii, daramite cu strainii…

Concluzia:  E bine, se merita! Romania nu e o tara care poate fi uitata sau renegata, dar momentan asta e alegerea, una buna si de viitor…daca se va schimba ceva intre timp, probabil am sa scriu si motivele pentru care m-am intors acasa :)) „

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s