Un tic si niste nervi

Standard

madame-connass2Am mai scris AICI despre ticuri in vorbire ale francezilor. Cand aud sympa si cordialement nu ma mai enervez, am trecut la next level. Ma apuca rasul isteric.

Pe zi ce trece si in functie de oamenii pe care le intalnesc, mai descopar cate un tic. In ultima perioada am intalnit persoane pentru care fiecare fraza incepe si se termina cu „Tu vois?” (Tu vezi?). O intrebare retorica, desigur! Un tic folosit si de chinezii care zabovesc prea mult cu francezi. Si apoi cand auzi din gura unui chinez „Tziu voa? tzo tzui ale ashte iun baghet, tzsu voa? Iun baghet, tzu voa?”, te apuca pandaliile.

Nervii imi sunt starniti de unele frantuzoaice (pariziene, dupa atitudinea „jemenfichista”). Ele fac ochi mici de chinez (sau mari, dupa caz), strang din buze, incretesc fruntea atunci cand le vorbesc si, chipurile, nu ma inteleg din motive de accent.

Connasse

In caz ca nu urmariti pagina mea Facebook (ceea ce nu e chiar frumos din partea voastra🙂 ), va reamintesc faptul ca am facut progrese: a scazut drastic numarul celor care ma confundau (pe nedrept si cu „ura”) cu o rusoiaca. Acum majoritatea imi spune ca sunt italianca (ceea ce ma bucura). Treaba cu „rrrrr-ul rulat frantuzeste” nu o sa o am niciodata, si nici nu ma omor sa intru in rand cu toata lumea🙂 Las’ ca RRR-ul meu moldovenesc e mai dulce, uăi🙂

Parizianul (sau persoana cu atitudine de parizian) este cunoscut ca fiind o specie superioara celei umane. Asa crede el, parizianul. El are scris in inima lui mica „J’aime Rien , Je suis Parisien !”. Lui nu-i place nimic, este nepoliticos (grosier chiar) si se crede superior rasei umane. Este ca ‘al de te calca pe picior in tramvaiul aproape gol, fara  sa-si ceara scuze, numa’ numa’ sa te faca atenta ca e acolo.

Pariziana este chiar „mai superioara” parizianului. Este un fel de m*therf*cker, un fel de b*tch; ea uraste tot ce mai frumos, mai inteligent decat ea, printesa. Ca sa fie mai simplu’ : imagineaza-ti individa aia cu „probleme femeiesti” in fiecare zi a vietii ei. Ea e. Femeia gri.

Consasse

Cu masculi parizieni (sau cu atitudine de… ) nu prea am avut de-a face si daca am avut, au fost cat de cat agreabili. Pariziana (sau cu atitudine de…) isi schimonoseste fata si scoate un deranjat (si deranjant) „Pardon?”, analizandu-te din cap pana-n picioare. Ea nu prea este sociabila (pentru ca nu-i place diversitatea si oricum nu are ce discuta cu cei care nu sunt parizieni), este apatica, nervoasa, repezita, gata sa spuna „NU”, „Nu-mi place” la mai orice intrebare.

„Pardon? „, ma intreaba, cu o grimasa de fata batrana. Ii repet vorbele. Ii spun altele. „Pardon?” Deja este un reflex: cand vad ca fruntea se increteste nitel si buzele se strang mai mai sa tremure, repet vorbele. Nu este simpatica, e greu de „mestecat” pentru ca e destul de acra in atitudine si vorbe. Pacat de ea, ca ar putea fi o fata faina pariziana, zglobie si plina de viata. Poate intr-o alta viata🙂

P.S.: Acum sa nu exagerez, nu toate parizienele sunt gri. Doar 85% dintre ele. Restul sunt aproape normale🙂. In viziunea mea si dupa 3 ani de viata la Paris, pariziana zilelor noastre este „Connasse” (nemernica, ca sa nu fiu „prea aspra” ). D’aia o si ador. Pentru ca ma amuza atitudinea ei🙂

Credit foto: cineaddict.fr, sailorbouboulette.net

 

About Nicol

Am vrut sa ma fac educatoare pe la 3 ani. Apoi doctorita. Pe la 14 ani am decis ca vreau sa ma inchid intr-o manastire, sa ma calugaresc. Asa mi-a venit. Am picat examenul de la seminarul teologic de la Agapia din cauza matematicii (?!) Mereu am fost bata la mate. Dupa am facut un liceu de mate-fizica (!?). Da, stiu. WTF Dupa ce am castigat un concurs de creatie organizat de un ziar local, am decis ca menirea mea e sa scriu. Si nu m-am mai oprit. Am facut jurnalism, dar mai multa filosofie. Mama mi-a zis ca o sa mor de foame cu jurnalismul meu si ca era mai bine daca imi placea matematica, ca aveam locul asigurat la o banca. Am fost o rebela! Am scris de la politica si economie, la religie si sex, de la dragoste nebuna la divertisment si iar sex. Nu am murit de foame. Dupa o vizita in Germania, m-am decis sa las Romania in urma. Si am ajuns in Paris, unde m-am decis sa fac si un master. Am vietuit in cel mai glamour oras gri de pe planeta fix 5 ani, dupa care, in septembrie ( pe 1 septembrie) 2016 m-am mutat la Toulouse, mai spre sud-vest, la soare, mai aprope de Spania, ocean si Pirinei. Nu stiu pana cand voi ramane aici, dar imi prieste. Blogul este despre mine, voi, Romania, Paris, Zapping (motanul antisocial cel mai frumos din lune), amour, sex, oameni si animale, intamplari, tandreturi, framantari, vise ce raman sa fie implinite… Luate in ras sau in serios. Dupa situatie. Va invit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s