Arhive pe categorii: Ce ma mai intreb?

O intrebare care ma roade si un posibil raspuns

Victor Purice sau cum sa salvezi cinematograful Dacia Piatra Neamt

Standard

Ca de fiecare Paste, ma duc la Piatra Neamt, la ai mei parinti, in leaganul copilariei si adolescentei mele. Asa imi este obiceiul de cand am venit aici, in Franta, de aproape 6 ani: Craciunul in Franta, Pastele in Romania. Si de 6 ani tot imi spun ca poate ar trebui sa schimb, sa fac Craciunul in Romania si Pastele in Franta pentru ca mi-e dor de zapada. Si cum totul in viata mea e pe principiul „ai grija ce-ti doresti ca ti s-ar putea intampla”, iaca de Pastele de anul asta, in Piatra Neamt, am avut zapada de 1 metru. Ceea ce nu am vazut niciodata in viata mea –  Hristos a inviat pe zapada!

A fost o saptamana atat de plina incat am avut impresia ca am stat in Romania 1 luna si jumatate, chiar doua! Asta si pentru ca m-am intalnit cu niste OAMENI care, pur si simplu, m-au impresionat, mi-au dat o energie incredibila. Unul dintre acesti Oameni este domunul Victor Purice, cel care se ocupa cu mare grija si inversunare de cinematograful Dacia din Piatra Neamt, cinematograful adolescentei mele.

Anul trecut, cateva saptamani dupa ce m-am mutat la Toulouse, am descoperit intr-un magazin bulgaresc un pliant cu un festival de film romanesc – Motor, un festival care se organizeaza la Toulouse de ceva ani buni. Asa ca, o saptamana intreaga am avut in program filme romanesti. Si am descoperit documentarul Cinéma, mon amour –  povestea  luptei domnului Victor Purice pentru salvarea acestui cinema, sa nu fie inghitit de sistemul bolnav romanesc, sa nu fie pus la pamant de mall-urile care sufoca si slutesc orasul Piatra Neamt. Am plans de mi-au sarit ochii. Mi-am amintit cele 7 dati in care am vazut Titanic in acest cinema, mi-am amintit de Romeo si Julieta (da, era perioada mea Leonardo di Caprio), mi-am amintit de adolescenta. Si m-a impresionat enorm forta acestui om de a se pune de-a curmezisul pentru a salva un loc plin de amintiri pentru multi, un loc care inseamna atat de mult din punct de vedere cultural. Si mi-am jurat ca atunci cand voi ajunge in Piatra, trebuie sa ma duc sa-l vad pe acest om, sa-i strang mana si sa-i multumesc pentru tot ceea ce face.

Si l-am vazut. In prima faza, m-am intalnit cu „doamnele lui” Cornelia si Lorena (fetele care lucreaza la cinema). Eram in fata cinematografului, ma minunam de schimbarile facute, usor debusolata cand aud o voce zglobie in spatele meu :„Pot sa va ajut cu ceva? „ Era Cornelia. Si Lorena. Eram atat de fericita sa le vad! Cineva pe care nu cunosc decat prin intermediul unui documentar. Le spun ca le recunosc din documentar. Si ele cu zambetul pana la urechi, usor jenate, ma intreaba daca il caut pe domnul Victor si ma conduc in interior. „Da, dar nu vreau sa-l deranjez, numai sa-i multumesc pentru tot ceea ce face pentru noi si pentru Piatra-Neamt”, le spun, intimidata pana in varful urechilor.

Intru si recunosc aproape totul. Ce-i drept nu am mai vazut acest cinema de aproape 20 de ani, dar imi este atat de familiar… Vad ghiseul de bilete, deasupra lui afisul „O zi se fumeaza, O zi nu se fumeaza, Azi nu se fumeaza!„, grafitti „Salvam Dacia„. Intru in sala de asteptare, un miros de popcorn imi invadeaza narile. Nu trec nici 10 secunde si Domnul Victor apare. Galant, imi saruta mana  (wow) si ii spun ca am venit sa-i multumesc pentru tot ceea ce face. Si timp de o ora (poate chiar mai mult) povesteste cat inseamna acest cinema pentru el, cand de recunoscator este noii generatii care se implica voluntar pentru salvarea a cinemaul Dacia, pentru ea va fi mostenitoarea acestui cinema, nimeni altcineva.

Cu o tigara neaprinsa, plimbata din mana in mana, Domnul Victor, Puricescu, Victor, Vic, Bicu (cum ii spun pritenii, copiii, nepotii din Italia) are o forta, o vointa, o energie… ceva ce nu vezi foarte des. Acest fost arbitru de volei, este un luptator, un om care vrea sa puna mall-urile la pamant, iar singurul aliat este tineretul care se implica voluntar, care vine la cinema, cumpara bilete, care sfideaza sistemul. Mi-a vorbit si de autoritati si toate aceste institutiile care il curteaza doar de fatada, dar nu-mi voi raci gura vorbind despre chestii lipsite de importanta. In documentar, Domnul Victor mi s-a parut real, insa in live nu ai cum sa nu ramai gura-casca si sa nu-l asculti, sa nu vrei sa-l iei acasa. Este pasionat si pasionant, si se vede asta in ochii lui, cand vorbeste, cum povesteste. Daca as fi putut, as fi ramas la un film, dar cum timpul meu era atat dramuit, imi jur ca data viitoare o voi face.

Daca vreodata in viata ta deprimi, te duci la Piatra Neamt, la cinema Dacia si il cauti pe Domnul Victor. Ai sanse mari sa-l gasesti la ghiseul de bilete (imi povestea ca multa lume s-a mirat, dupa documentar, sa-l gaseasca la ghiseu…) si iti va spune el mai multe despre lucrurile cu adevarat importante in viata!

Documentarul va lura in salile de cinema din Paris incepand cu 6 mai 2017

 

Sa nu fim cretini, sa citim!

Standard

catavencii_ma-scuzatiEu sunt mai vintage asa (ca sa nu zic de moda veche) da’ imi duc foarte bine aceasta „cruce”.

Imi place sa citesc o carte tinand-o in mana, nu clicand, si asta din mai multe motive – sunt tactila, sensibila la atingeri de orice fel si nu pot si pace sa citesc pagini intregi in format electronic. Dupa capul meu, o carte citita pe PC, tableta sau orice suport d-asta ozeneistic al zilelor noastre e ca si cum un fumator inrait trece de la tigara aia adevarata care pu.. pardon, miroase urat, la tigara electronica –  ii lipseste ce-i mai important – gestul, reflexul, placerea de a tine o tigara adevarata in mana, de a-i scutura scrumul, de a o storci sub talpa. Ei, asa sunt eu cu cartile, ziarele, revistele si etc. Placerea mea e sa le tin in mana, sa-mi bag nasul intre pagini, sa le pipai, sa le vad defectele (si sa le mangai), sa ma murdaresc de tus, sa le mototolesc, sa le inchid, sa le deschid, sa-mi fac vant cu ele, sa le port in mana, in geanta, sa-mi pun capul pe ele, sa le pun in raft, sa le sterg de praf, sa impaturesc cadouri cu ele… Si mai ales daca sunt niste pagini datatore de rasete, cum sunt, de exemplu, cele din… Catavencii, ca presa asta-mi place mie. Imi amintesc in tineretile mele cand am facut cateva zile de practica (cum se zicea pe vremea mea) la Academia Catavencu si ieseam de acolo cu dureri de falci si burta de atata ras…

De atunci multe s-au schimbat si s-au scindat – Kamikaze, Academia Catavencu, Catavencii… Pana nu demult, ‘ai mei imi trimiteau in Franta din cand in cand, in pachetul cu muratiri si zacusti, bine aranjate in pungi de plastic, toate cele trei publicatii, dar am facut rapid alegerea –  in Kamikaze e prea mult ca*at, p*sat si chestii de genul asta, Academia Catavencu e prea…”academica” pentru gustul meu, asa ca am ales Catavencii. Si de o luna mi-am facut si abonament chiar –  pe 1 an. Cum drumul pana in Franta e destul de anevoios si scump pentru Catavencii, il primesc pe net, in PDF (offf, da, stiu, sufar) si pe hartie de hartie la parinti, in Piatra! Il imprim in fiecare saptamana, ca altfel nu pot! Mirosul&co il gasesc la ai mei, la Chiatra, nu-i bai! Nu stiu, aveam o sete, pentru prima oara in viata mea, mi-am facut abonament la o publicatie romaneasca si ma umflu in pene, zau! Si pentru ca sunt si o fashionista (NOT), am zis sa nu las presa glossy franceaza „batuta-n buza”, am bagat si 6 luni de abonament de Elle, asa, de curiozitate, dar am realizat ca citesc mai multa publicitate la Louis Vuittoane decat treburi cu adevarat interesante, asa ca, in curand va fi „Adio! Ura si la gara”.

P.S. Nu ma pot abtine, tre’ sa va spun – Stiti ca exista francezi pe lumea asta care spun „Cashtravenci”? Nu pot sa spuna „Catavencii” si pace. De ras! Eu am ras!

 

 

Imediat! Adica maine

Standard
credit foto: ninjawithglasses.deviantart.com

credit foto: ninjawithglasses.deviantart.com

Imi e cunoscut termenul „imediat„, il folosesc si eu. De exemplu: daca cineva ma intreaba „Imi trimiti si mie un e-mail cu adresa ta? ” Eu, in cazul in care doritorul/doritoarea nu este un psihopat/a ii raspund: „Da. Imediat!„. Imediat insemnand numaidecat, cu o marja de eroare de 10 secunde sa zicem, cat scriu adresa si apas pe „send”. Si daca nu pot sa o trimit IMEDIAT, comunic respectivei persoane ca ma voi ocupa de mail in cursul zilei, saptamanii, lunii, anului. De cele mai multe ori, dau o data fixa. Cam defecta, stiu 😉 Citește restul acestei intrări

Miss. Tic – Artista strazii pariziene. De luat acasa!

Standard

carton_misstic_les_uns_et_les_unes_seulImi plac (adooooor) multe treburi pe lumea asta! Printre ele, enumar: mancarea japoneza, tailandeza, chinezeasca si vietnameza (voi detalia curand, stai pe pace!). Dar nici de la sarmale nu ma dau in laturi. Ca sunt tare pofticioasa si mereu curioasa atunci cand vine vorba de mancare.

Imi mai place si shoppingul, mai ales atunci cand sunt reduceri. Pentru ca imi place sa „forez” pana imi gasesc rochita preferata. Ca, deh, sunt femeie si am si eu „deviatiile” mele.

Imi place si sa calatoresc mult si „aiurea”, sa vad locuri/oameni noi, pentru ca ma plictisesc repede de/cu mine daca nu fac ceva/altceva.

Si imi place tare mult sa ma pierd pe strazile si prin cotloanele Parisului. Iar pentru aceste „rataciri voite” si „roadele” pe care le adun, n-as schimba Parisul cu niciun oras de pe lumea asta. Niciodata!

Miss. Tic este una dintre descoperirile mele pretioase. Citește restul acestei intrări

Care-i treaba cu dihorul?

Standard

skyrock.netSa imi explice si mie povestea cu „dihorul domestic” pentru ca eu nu prea o inteleg. Aici, in Franta, vad tot felul de reportaje cu si despre aceste vietati care sunt apreciate animale de companie (cica dupa pisici si catei, dihorii sunt printre preferatii francezilor). Citește restul acestei intrări

Dileme matinale din viata de cuplu

Standard

psycho-screaming-womanCand locuiesti cu un barbat, se impun cateva/multe schimbari in universul tau. Din experienta spun ca cele mai simple chestiuni devin complicate. Si asta brusc. Si apoi intrebarile/dilemele vin navala. Pentru ca sunt „cateva”, m-am gandit sa le grupez. Iata-le pe cele matinale: Citește restul acestei intrări

La journée de la Gentillesse/World Kindness Day/Ziua Bunatatii

Standard

Ieri, 13 noiembrie a fost Ziua Internationala a „Bunatatii”. Stia careva? Pana ieri, habar nu aveam ca exista o astfel de zi in care, culmea, trebuie sa de amintim ca suntem OAMENI, oameni buni, exact ca in versul cantecului cu „pomul copt”. Un lucru evident de care ar trebui sa ne folosim in fiecare secunda. Citește restul acestei intrări

Intrebarea 3 – Ziua 3 – Cum ar fi viata fara Facebook?

Standard

Diferita. Poate mai plictisitoare. Poate mai linistita. Nu pot spune ca sunt dependenta, pot sa stau 4 zile fara sa ma conectez, nu am nevoie
„sa imi bag in vena” Facebook, dar (desigur) am nevoie de el uneori. Atunci cand imi este lene sa intru pe site-urile de stiri, atunci cand vreau sa stiu ce mai fac „les amis”. Facebook-ul este o sursa de informatie pentru mine. Punct. Sa aflu stiri si sa dau semne ca exist :)).  Plus ca „on-line” sunt mai cool decat in real life, sunt mai dezinvolta – ma simt mai libera.

Cum ar fi viata mea fara Facebook? Mi-as lipsi o perioada de timp, dar imi gasesc eu repede alte mijloace de informare, pentru a-mi face simtita prezenta, nu-i bai!  Deci, cu sau fara Facebook, viata merge inainte 🙂

Intrebarea 2 – Ziua 2 – De ce sunt o ‘televizionista’?

Standard

Uffff!!! Dependenta suna dur, dar cand apas butonul de start, imi e greu sa il „ucid”. Ma simt mai atrasa de tv decat de internet, desi cel din urma are o oferta multa mai bogata. Asta pentru ca sunt o persoana pentru care imaginea este mult mai usor de asociat cu personajul, stirea, reportajul. Plus ca televizorul poate juca si rol de radio (o alta cutie magica pe care o ador) – pot citi ziarul in acelasi timp, da cu aspiratorul, croseta etc. De fapt, simt nevoia sa aud ceva in fundal  Citește restul acestei intrări

Intrebarea 1 – Ziua 1 – Ce fac in caz de uragan?

Standard

Uite asa, m-am gandit eu sa fac o alta rubrica in blogul meu: pe scurt, in fiecare zi, imi voi pune o intrebare si voi incerca sa gasesc si un raspuns. Sper sa si reusesc! Daca nu, te voi intreba pe tine 🙂 Vor fi intrebari serioase sau mai putin serioase, in stilu-mi caracteristic. Si, crede-ma, sunt milioane!!!! Sa-i dam drumul! Citește restul acestei intrări