Arhive pe categorii: Challenge Me

Ce-mi mai plac provocarile!

Victor Purice sau cum sa salvezi cinematograful Dacia Piatra Neamt

Standard

Ca de fiecare Paste, ma duc la Piatra Neamt, la ai mei parinti, in leaganul copilariei si adolescentei mele. Asa imi este obiceiul de cand am venit aici, in Franta, de aproape 6 ani: Craciunul in Franta, Pastele in Romania. Si de 6 ani tot imi spun ca poate ar trebui sa schimb, sa fac Craciunul in Romania si Pastele in Franta pentru ca mi-e dor de zapada. Si cum totul in viata mea e pe principiul „ai grija ce-ti doresti ca ti s-ar putea intampla”, iaca de Pastele de anul asta, in Piatra Neamt, am avut zapada de 1 metru. Ceea ce nu am vazut niciodata in viata mea –  Hristos a inviat pe zapada!

A fost o saptamana atat de plina incat am avut impresia ca am stat in Romania 1 luna si jumatate, chiar doua! Asta si pentru ca m-am intalnit cu niste OAMENI care, pur si simplu, m-au impresionat, mi-au dat o energie incredibila. Unul dintre acesti Oameni este domunul Victor Purice, cel care se ocupa cu mare grija si inversunare de cinematograful Dacia din Piatra Neamt, cinematograful adolescentei mele.

Anul trecut, cateva saptamani dupa ce m-am mutat la Toulouse, am descoperit intr-un magazin bulgaresc un pliant cu un festival de film romanesc – Motor, un festival care se organizeaza la Toulouse de ceva ani buni. Asa ca, o saptamana intreaga am avut in program filme romanesti. Si am descoperit documentarul Cinéma, mon amour –  povestea  luptei domnului Victor Purice pentru salvarea acestui cinema, sa nu fie inghitit de sistemul bolnav romanesc, sa nu fie pus la pamant de mall-urile care sufoca si slutesc orasul Piatra Neamt. Am plans de mi-au sarit ochii. Mi-am amintit cele 7 dati in care am vazut Titanic in acest cinema, mi-am amintit de Romeo si Julieta (da, era perioada mea Leonardo di Caprio), mi-am amintit de adolescenta. Si m-a impresionat enorm forta acestui om de a se pune de-a curmezisul pentru a salva un loc plin de amintiri pentru multi, un loc care inseamna atat de mult din punct de vedere cultural. Si mi-am jurat ca atunci cand voi ajunge in Piatra, trebuie sa ma duc sa-l vad pe acest om, sa-i strang mana si sa-i multumesc pentru tot ceea ce face.

Si l-am vazut. In prima faza, m-am intalnit cu „doamnele lui” Cornelia si Lorena (fetele care lucreaza la cinema). Eram in fata cinematografului, ma minunam de schimbarile facute, usor debusolata cand aud o voce zglobie in spatele meu :„Pot sa va ajut cu ceva? „ Era Cornelia. Si Lorena. Eram atat de fericita sa le vad! Cineva pe care nu cunosc decat prin intermediul unui documentar. Le spun ca le recunosc din documentar. Si ele cu zambetul pana la urechi, usor jenate, ma intreaba daca il caut pe domnul Victor si ma conduc in interior. „Da, dar nu vreau sa-l deranjez, numai sa-i multumesc pentru tot ceea ce face pentru noi si pentru Piatra-Neamt”, le spun, intimidata pana in varful urechilor.

Intru si recunosc aproape totul. Ce-i drept nu am mai vazut acest cinema de aproape 20 de ani, dar imi este atat de familiar… Vad ghiseul de bilete, deasupra lui afisul „O zi se fumeaza, O zi nu se fumeaza, Azi nu se fumeaza!„, grafitti „Salvam Dacia„. Intru in sala de asteptare, un miros de popcorn imi invadeaza narile. Nu trec nici 10 secunde si Domnul Victor apare. Galant, imi saruta mana  (wow) si ii spun ca am venit sa-i multumesc pentru tot ceea ce face. Si timp de o ora (poate chiar mai mult) povesteste cat inseamna acest cinema pentru el, cand de recunoscator este noii generatii care se implica voluntar pentru salvarea a cinemaul Dacia, pentru ea va fi mostenitoarea acestui cinema, nimeni altcineva.

Cu o tigara neaprinsa, plimbata din mana in mana, Domnul Victor, Puricescu, Victor, Vic, Bicu (cum ii spun pritenii, copiii, nepotii din Italia) are o forta, o vointa, o energie… ceva ce nu vezi foarte des. Acest fost arbitru de volei, este un luptator, un om care vrea sa puna mall-urile la pamant, iar singurul aliat este tineretul care se implica voluntar, care vine la cinema, cumpara bilete, care sfideaza sistemul. Mi-a vorbit si de autoritati si toate aceste institutiile care il curteaza doar de fatada, dar nu-mi voi raci gura vorbind despre chestii lipsite de importanta. In documentar, Domnul Victor mi s-a parut real, insa in live nu ai cum sa nu ramai gura-casca si sa nu-l asculti, sa nu vrei sa-l iei acasa. Este pasionat si pasionant, si se vede asta in ochii lui, cand vorbeste, cum povesteste. Daca as fi putut, as fi ramas la un film, dar cum timpul meu era atat dramuit, imi jur ca data viitoare o voi face.

Daca vreodata in viata ta deprimi, te duci la Piatra Neamt, la cinema Dacia si il cauti pe Domnul Victor. Ai sanse mari sa-l gasesti la ghiseul de bilete (imi povestea ca multa lume s-a mirat, dupa documentar, sa-l gaseasca la ghiseu…) si iti va spune el mai multe despre lucrurile cu adevarat importante in viata!

Documentarul va lura in salile de cinema din Paris incepand cu 6 mai 2017

 

Prima mea geanta Catwork implineste 10 ani

Standard

De la Bucuresti a poposit la Paris, iar acum e la Toulouse si se odihneste pe bustul meu de croitorie (asta cand nu ma insoteste in plimbarile mele). Stiu sigur ca a ajuns si pe la Sibiu pe la ARTmania, s-a incalzit pe nisipul fierbinte si a dansat cu mine in „noptile acidulate” din Vama Veche. A calatorit ceva timp si pe la Piatra Neamt, in vizite scurte pe la parinti. Da, EA este geanta mea Catwork din reiat negru, pictata manual, cu o „floare insorita” si o constelatie de bucurie 🙂 !

Bucuresti… sa tot fie vreo 10 ani. O prietena vine la un cico nocturn de vara cu o geanta pictata manual cu o pisica tare faina. Eu, cum sunt o indragostita de pisici pana peste cap si imi plac lucrurile frumoase si mai altfel, am ramas setata pe «geanta pisicoasa». Si a doua zi, prietena mea m-a dus in camaruta plina cu minunatii de toate marimile si culorile, undeva pe Strada Sperantei, nu departe de Piata Rosetti. Si acolo, un amor a inceput! Asa am descoprit eu Catwork by Diana Osorhan.

Cat de greu mi-a fost sa aleg, nici nu mai vorbesc, pentru ca aveai genti, rochite, pantaloni, cercei care mai de care…Aici m-am ales cu geanta mea vesela! Si recunosc: mi-a fost tare teama ca pictura va disparea in timp, dar a ramas neclintita, chiar si dupa 10 ani. Cateva semne de uzura (ceea ce e normal), in rest- impecabila! Si cand mai e vreo zi d-asta posomorata, imi scot geanta insorita sa ma inveselesc nitel 🙂

Nu mai locuiesc in Romania de vreo 6 ani, dar incerc pe cat posibil sa-mi cumpar haine made in Romania, handmade, accesorii lucrate cu mult suflet. Si cum obisnuiesc sa vizitez magazinele online romanesti, cu vreo doua luni in urma am dat peste Joa-shop.ro: rochii de vara, tricouri cu pisici, genti… Modelele ma faceau sa ma gandesc la stilul gentii mele Catwork-relaxat, hippie, unicat, bun la toate. Asa mi-am (re)descoperit si prin cutia cu semne „personalizate” pentru carti (unde am bucati de hartii&co adunate de-a lungul timpul) si cartea de vizita luata la prima mea intalnire LIVE cu Catwork. Si stiu si de ce am pastrat-o: pentru geanta vesela pe care mi-am insusit-o, desigur, dar si pentru ca vizual mi se parea foarte friendly, amuzanta, jucausa si pentru ca erau notate pe ea cuvintele :”Poarta Iubirea cu tine!”… Mi-am zis – „Asta sigur este o marca pentru sensibiloasa din mine :)”.

Pana acum 2 saptamani, pe Diana o stiam prin intermediul a ceea ce face, nu ne intalnisem niciodata face to face. Si mi-o imaginam ca pe o persoana cu mult zvac, sincera, careia ii place sa se joace, pasionata si… pisicoasa 🙂 pentru ca asa sunt si lucrusoarele care ies din mainile ei (cel putin, asa e geanta mea chiar si dupa 10 ani de calatorii 🙂 ).  Cum sustin sus si tare made in Romania si handmade-ul si cum 10 ani reprezinta o garantie ca ceea ce face Diana este de calitate, mi-am propus sa o contactez si sa ne vedem atunci cand vin in Romania de Paste. Si am fost in vizita la ea in atelier in Cristian, judetul Brasov! Ce am vazut acolo si ce om fain este Diana, va voi povesti intr-un episod viitor! 😉 

Am fost la locul potrivit, in momentul potrivit

Standard

Alegeri 16 noiembrie 2014_ ParisImi amintesc de cozile pe care le faceam inainte de ’89. Eram mica, era frig, mama ma punea sa tin randu’  sa luam si noi niste carne. Episodul nu s-a repetat de multe ori, da’ imi amintesc vantu’ si ploaia. Pe 16 noiembrie am stat iar la coada. Tot pe vant si ploaie. Aproape 10 ore.  Eu spun ca am fost la locul potrivit, in momentul potrivit. Restul sunt amanunte. Citește restul acestei intrări

Un tic si niste nervi

Standard

madame-connass2Am mai scris AICI despre ticuri in vorbire ale francezilor. Cand aud sympa si cordialement nu ma mai enervez, am trecut la next level. Ma apuca rasul isteric.

Pe zi ce trece si in functie de oamenii pe care le intalnesc, mai descopar cate un tic. In ultima perioada am intalnit persoane pentru care fiecare fraza incepe si se termina cu „Tu vois?” (Tu vezi?). O intrebare retorica, desigur! Un tic folosit si de chinezii care zabovesc prea mult cu francezi. Si apoi cand auzi din gura unui chinez „Tziu voa? tzo tzui ale ashte iun baghet, tzsu voa? Iun baghet, tzu voa?”, te apuca pandaliile. Citește restul acestei intrări

S-au facut 3 ani…

Standard

Louis XIV… de cand sunt in Franta, de cand am inceput aceasta aventura. S-au facut aproape 3 ani de cand m-am mutat la „castel”, la Versailles. Cum imi sade bine :). Trei ani frumosi, interesanti, plini de provocari. Care au trecut… nici nu stiu cum sa spun. Am trait atat de multe lucruri in acesti 3 ani ani, incat am impresia ca sunt in Franta de cel putin 10 ani. Citește restul acestei intrări

Pune punct. Si de la capat…

Standard

20140430_161734Acum cateva saptamani am avut o misiune intr-un butic pe strada cea mai pradata din Paris – Saint Honoré, unde sunt insirate cele mai scumpe buticuri de lux. Unde sunt si cei mai multi hoti de buzunare, care lucreza in adevarate retele puse foarte bine la punct. Si bine ar fi daca ai ceva banet la tine, sa nu te plimbi pe aici… nici n-o sa simti cand esti furat (a), oricat de „in chiloti” ai baga banii. Citește restul acestei intrări

Lenjeria noastra cea de toate zilele…

Standard

Ritratti milanoDe curand, am marcat o misiune pentru o firma de lenjerie intima de lux – Ritratti Milano. Prima mea misiune in lenjerie de lux. Si crede-ma: nu a fost usor deloc! Citește restul acestei intrări

Am avut o misiune SeFe…

Standard

Andreea DiaconuNu am mai scris de ceva timp despre misiunile mele in calitate de „sfatuitoare de clienti” in lumea snoaba a luxului parizian. Asta pana la misiunea pe care am avut-o la Tod’s, in contract (in paralel) cu alta/noua agentie de interim. A fost atat de „interesanta”, incat trebuie povestita aceasta experienta. Citește restul acestei intrări

Mi-am gasit palarierul

Standard

Camera 360O chestie interesanta mi s-a intamplat acum ceva timp. Hazardul a facut sa intalnesc o doamna foarte calda si talentata. Totul s-a intamplat prin intermediul acestui blog. Am mentionat ca doamna este frantuzoiaca? Citește restul acestei intrări

De ce Paris este „always a good idea”

Standard

O cafea la ParisDupa 2 ani, 4 luni si cateva zile de viata pariziana (si versaillaise-ă), Parisul inca ma mai surprinde. Uneori mai putin placut, dar de cele mai multe ori placut spre foarte placut. Dar hai sa incep cu ce ma calca pe nervi. Citește restul acestei intrări