Arhive pe categorii: OAMENII mei

Despre persoanele care imi sunt dragi si pe care le iubesc neconditionat

Victor Purice sau cum sa salvezi cinematograful Dacia Piatra Neamt

Standard

Ca de fiecare Paste, ma duc la Piatra Neamt, la ai mei parinti, in leaganul copilariei si adolescentei mele. Asa imi este obiceiul de cand am venit aici, in Franta, de aproape 6 ani: Craciunul in Franta, Pastele in Romania. Si de 6 ani tot imi spun ca poate ar trebui sa schimb, sa fac Craciunul in Romania si Pastele in Franta pentru ca mi-e dor de zapada. Si cum totul in viata mea e pe principiul „ai grija ce-ti doresti ca ti s-ar putea intampla”, iaca de Pastele de anul asta, in Piatra Neamt, am avut zapada de 1 metru. Ceea ce nu am vazut niciodata in viata mea –  Hristos a inviat pe zapada!

A fost o saptamana atat de plina incat am avut impresia ca am stat in Romania 1 luna si jumatate, chiar doua! Asta si pentru ca m-am intalnit cu niste OAMENI care, pur si simplu, m-au impresionat, mi-au dat o energie incredibila. Unul dintre acesti Oameni este domunul Victor Purice, cel care se ocupa cu mare grija si inversunare de cinematograful Dacia din Piatra Neamt, cinematograful adolescentei mele.

Anul trecut, cateva saptamani dupa ce m-am mutat la Toulouse, am descoperit intr-un magazin bulgaresc un pliant cu un festival de film romanesc – Motor, un festival care se organizeaza la Toulouse de ceva ani buni. Asa ca, o saptamana intreaga am avut in program filme romanesti. Si am descoperit documentarul Cinéma, mon amour –  povestea  luptei domnului Victor Purice pentru salvarea acestui cinema, sa nu fie inghitit de sistemul bolnav romanesc, sa nu fie pus la pamant de mall-urile care sufoca si slutesc orasul Piatra Neamt. Am plans de mi-au sarit ochii. Mi-am amintit cele 7 dati in care am vazut Titanic in acest cinema, mi-am amintit de Romeo si Julieta (da, era perioada mea Leonardo di Caprio), mi-am amintit de adolescenta. Si m-a impresionat enorm forta acestui om de a se pune de-a curmezisul pentru a salva un loc plin de amintiri pentru multi, un loc care inseamna atat de mult din punct de vedere cultural. Si mi-am jurat ca atunci cand voi ajunge in Piatra, trebuie sa ma duc sa-l vad pe acest om, sa-i strang mana si sa-i multumesc pentru tot ceea ce face.

Si l-am vazut. In prima faza, m-am intalnit cu „doamnele lui” Cornelia si Lorena (fetele care lucreaza la cinema). Eram in fata cinematografului, ma minunam de schimbarile facute, usor debusolata cand aud o voce zglobie in spatele meu :„Pot sa va ajut cu ceva? „ Era Cornelia. Si Lorena. Eram atat de fericita sa le vad! Cineva pe care nu cunosc decat prin intermediul unui documentar. Le spun ca le recunosc din documentar. Si ele cu zambetul pana la urechi, usor jenate, ma intreaba daca il caut pe domnul Victor si ma conduc in interior. „Da, dar nu vreau sa-l deranjez, numai sa-i multumesc pentru tot ceea ce face pentru noi si pentru Piatra-Neamt”, le spun, intimidata pana in varful urechilor.

Intru si recunosc aproape totul. Ce-i drept nu am mai vazut acest cinema de aproape 20 de ani, dar imi este atat de familiar… Vad ghiseul de bilete, deasupra lui afisul „O zi se fumeaza, O zi nu se fumeaza, Azi nu se fumeaza!„, grafitti „Salvam Dacia„. Intru in sala de asteptare, un miros de popcorn imi invadeaza narile. Nu trec nici 10 secunde si Domnul Victor apare. Galant, imi saruta mana  (wow) si ii spun ca am venit sa-i multumesc pentru tot ceea ce face. Si timp de o ora (poate chiar mai mult) povesteste cat inseamna acest cinema pentru el, cand de recunoscator este noii generatii care se implica voluntar pentru salvarea a cinemaul Dacia, pentru ea va fi mostenitoarea acestui cinema, nimeni altcineva.

Cu o tigara neaprinsa, plimbata din mana in mana, Domnul Victor, Puricescu, Victor, Vic, Bicu (cum ii spun pritenii, copiii, nepotii din Italia) are o forta, o vointa, o energie… ceva ce nu vezi foarte des. Acest fost arbitru de volei, este un luptator, un om care vrea sa puna mall-urile la pamant, iar singurul aliat este tineretul care se implica voluntar, care vine la cinema, cumpara bilete, care sfideaza sistemul. Mi-a vorbit si de autoritati si toate aceste institutiile care il curteaza doar de fatada, dar nu-mi voi raci gura vorbind despre chestii lipsite de importanta. In documentar, Domnul Victor mi s-a parut real, insa in live nu ai cum sa nu ramai gura-casca si sa nu-l asculti, sa nu vrei sa-l iei acasa. Este pasionat si pasionant, si se vede asta in ochii lui, cand vorbeste, cum povesteste. Daca as fi putut, as fi ramas la un film, dar cum timpul meu era atat dramuit, imi jur ca data viitoare o voi face.

Daca vreodata in viata ta deprimi, te duci la Piatra Neamt, la cinema Dacia si il cauti pe Domnul Victor. Ai sanse mari sa-l gasesti la ghiseul de bilete (imi povestea ca multa lume s-a mirat, dupa documentar, sa-l gaseasca la ghiseu…) si iti va spune el mai multe despre lucrurile cu adevarat importante in viata!

Documentarul va lura in salile de cinema din Paris incepand cu 6 mai 2017

 

Prima mea geanta Catwork implineste 10 ani

Standard

De la Bucuresti a poposit la Paris, iar acum e la Toulouse si se odihneste pe bustul meu de croitorie (asta cand nu ma insoteste in plimbarile mele). Stiu sigur ca a ajuns si pe la Sibiu pe la ARTmania, s-a incalzit pe nisipul fierbinte si a dansat cu mine in „noptile acidulate” din Vama Veche. A calatorit ceva timp si pe la Piatra Neamt, in vizite scurte pe la parinti. Da, EA este geanta mea Catwork din reiat negru, pictata manual, cu o „floare insorita” si o constelatie de bucurie 🙂 !

Bucuresti… sa tot fie vreo 10 ani. O prietena vine la un cico nocturn de vara cu o geanta pictata manual cu o pisica tare faina. Eu, cum sunt o indragostita de pisici pana peste cap si imi plac lucrurile frumoase si mai altfel, am ramas setata pe «geanta pisicoasa». Si a doua zi, prietena mea m-a dus in camaruta plina cu minunatii de toate marimile si culorile, undeva pe Strada Sperantei, nu departe de Piata Rosetti. Si acolo, un amor a inceput! Asa am descoprit eu Catwork by Diana Osorhan.

Cat de greu mi-a fost sa aleg, nici nu mai vorbesc, pentru ca aveai genti, rochite, pantaloni, cercei care mai de care…Aici m-am ales cu geanta mea vesela! Si recunosc: mi-a fost tare teama ca pictura va disparea in timp, dar a ramas neclintita, chiar si dupa 10 ani. Cateva semne de uzura (ceea ce e normal), in rest- impecabila! Si cand mai e vreo zi d-asta posomorata, imi scot geanta insorita sa ma inveselesc nitel 🙂

Nu mai locuiesc in Romania de vreo 6 ani, dar incerc pe cat posibil sa-mi cumpar haine made in Romania, handmade, accesorii lucrate cu mult suflet. Si cum obisnuiesc sa vizitez magazinele online romanesti, cu vreo doua luni in urma am dat peste Joa-shop.ro: rochii de vara, tricouri cu pisici, genti… Modelele ma faceau sa ma gandesc la stilul gentii mele Catwork-relaxat, hippie, unicat, bun la toate. Asa mi-am (re)descoperit si prin cutia cu semne „personalizate” pentru carti (unde am bucati de hartii&co adunate de-a lungul timpul) si cartea de vizita luata la prima mea intalnire LIVE cu Catwork. Si stiu si de ce am pastrat-o: pentru geanta vesela pe care mi-am insusit-o, desigur, dar si pentru ca vizual mi se parea foarte friendly, amuzanta, jucausa si pentru ca erau notate pe ea cuvintele :”Poarta Iubirea cu tine!”… Mi-am zis – „Asta sigur este o marca pentru sensibiloasa din mine :)”.

Pana acum 2 saptamani, pe Diana o stiam prin intermediul a ceea ce face, nu ne intalnisem niciodata face to face. Si mi-o imaginam ca pe o persoana cu mult zvac, sincera, careia ii place sa se joace, pasionata si… pisicoasa 🙂 pentru ca asa sunt si lucrusoarele care ies din mainile ei (cel putin, asa e geanta mea chiar si dupa 10 ani de calatorii 🙂 ).  Cum sustin sus si tare made in Romania si handmade-ul si cum 10 ani reprezinta o garantie ca ceea ce face Diana este de calitate, mi-am propus sa o contactez si sa ne vedem atunci cand vin in Romania de Paste. Si am fost in vizita la ea in atelier in Cristian, judetul Brasov! Ce am vazut acolo si ce om fain este Diana, va voi povesti intr-un episod viitor! 😉 

Sa nu fim cretini, sa citim!

Standard

catavencii_ma-scuzatiEu sunt mai vintage asa (ca sa nu zic de moda veche) da’ imi duc foarte bine aceasta „cruce”.

Imi place sa citesc o carte tinand-o in mana, nu clicand, si asta din mai multe motive – sunt tactila, sensibila la atingeri de orice fel si nu pot si pace sa citesc pagini intregi in format electronic. Dupa capul meu, o carte citita pe PC, tableta sau orice suport d-asta ozeneistic al zilelor noastre e ca si cum un fumator inrait trece de la tigara aia adevarata care pu.. pardon, miroase urat, la tigara electronica –  ii lipseste ce-i mai important – gestul, reflexul, placerea de a tine o tigara adevarata in mana, de a-i scutura scrumul, de a o storci sub talpa. Ei, asa sunt eu cu cartile, ziarele, revistele si etc. Placerea mea e sa le tin in mana, sa-mi bag nasul intre pagini, sa le pipai, sa le vad defectele (si sa le mangai), sa ma murdaresc de tus, sa le mototolesc, sa le inchid, sa le deschid, sa-mi fac vant cu ele, sa le port in mana, in geanta, sa-mi pun capul pe ele, sa le pun in raft, sa le sterg de praf, sa impaturesc cadouri cu ele… Si mai ales daca sunt niste pagini datatore de rasete, cum sunt, de exemplu, cele din… Catavencii, ca presa asta-mi place mie. Imi amintesc in tineretile mele cand am facut cateva zile de practica (cum se zicea pe vremea mea) la Academia Catavencu si ieseam de acolo cu dureri de falci si burta de atata ras…

De atunci multe s-au schimbat si s-au scindat – Kamikaze, Academia Catavencu, Catavencii… Pana nu demult, ‘ai mei imi trimiteau in Franta din cand in cand, in pachetul cu muratiri si zacusti, bine aranjate in pungi de plastic, toate cele trei publicatii, dar am facut rapid alegerea –  in Kamikaze e prea mult ca*at, p*sat si chestii de genul asta, Academia Catavencu e prea…”academica” pentru gustul meu, asa ca am ales Catavencii. Si de o luna mi-am facut si abonament chiar –  pe 1 an. Cum drumul pana in Franta e destul de anevoios si scump pentru Catavencii, il primesc pe net, in PDF (offf, da, stiu, sufar) si pe hartie de hartie la parinti, in Piatra! Il imprim in fiecare saptamana, ca altfel nu pot! Mirosul&co il gasesc la ai mei, la Chiatra, nu-i bai! Nu stiu, aveam o sete, pentru prima oara in viata mea, mi-am facut abonament la o publicatie romaneasca si ma umflu in pene, zau! Si pentru ca sunt si o fashionista (NOT), am zis sa nu las presa glossy franceaza „batuta-n buza”, am bagat si 6 luni de abonament de Elle, asa, de curiozitate, dar am realizat ca citesc mai multa publicitate la Louis Vuittoane decat treburi cu adevarat interesante, asa ca, in curand va fi „Adio! Ura si la gara”.

P.S. Nu ma pot abtine, tre’ sa va spun – Stiti ca exista francezi pe lumea asta care spun „Cashtravenci”? Nu pot sa spuna „Catavencii” si pace. De ras! Eu am ras!

 

 

„Mos Craciun exista”… pentru a 3 a oara

Standard

priviti-la-fereastra_mos-craciun-exista_editia-2015Nu am mai scris de ceva timp pe blogul asta, de 2 ani mai exact. Stiu, nu e frumos din partea mea, dar am avut o perioada… incarcata sa-i spunem (m-am mutat de la Paris la Toulouse) si am fost lenesa. Foarte lenesa. Dar am revenit. Si am revenit cu vesti bune, foarte bune, cele mai bune.

 Am sa va vobesc despre cineva foarte drag mie, despre Mos Craciun.
Acum cateva saptamani, am cunoscut-o aici la Toulouse pe Oana, o tanara mamica a doi copilasi, moldoveanca de-a mea si cititoare de blog (blog frantuzesc). Ne-am intalnit, ne-am placut si mi-a povestit despre ceea ce face (printre altele) de 2 ani incoace –  aduce bucurie in sufletele unor copii din satul Lunca Dochiei, judetul Bacau.
Acum cativa ani, Oana a cunoscut starea acestor copii si nu i-a uitat chiar daca locuieste de mai multi ani in Franta – acesti copii au fost abandonati de parintii lor plecati la munca in strainatate, unii dintre ei „uitand” sa se mai intoarca; unii dintre copii au fost lasati in grija bunicilor, altii pe la rude, iar putinii care stiu ce inseamna o familie, o cunosc in conditii extrem de precare.
echipa2015-mos-craciun-exista
Cum Oana este „prietena buna” cu Mos Craciun,  s-a gandit sa nu-i lase sa astepte in zadar la poarta pe acesti 35 de copii, s-a decis sa le (re)dea bucuria Craciunului. Asa ca a pus mana de la mana cu sora ei (care este la Paris), fratele (care este in UK), si familia care este in Romania si i-a ajutat pe acesti pici doi ani la rand si se pregateste pentru al 3 lea an: „E o campanie bazata pe incredere, transparenta si omenie maxima. Nu am infiintat nici un fel de ONG, Asocitatie, etc, tocmai ca fiecare banut sa se duca direct la acesti copilasi si oricine poate veni sa dea o mana de ajutor”, imi spune Oana.
copii-fericiti_editia-2014
Vrei sa te simti util(a), sa ajuti aceste suflete? Poti dona bani sau poti trimite/veni cu alimente de baza (ulei, paine, zahar etc.) pentru parintii ramasi, bunicii, rudele si vecinii care se ocupa de acesti prichindei, jucarii, carti, hainute, dulciuri&co., pentru ca acesti copii sa se simta… copii iubiti, importanti.
vine-mos-craciun_editia2014
Imi povestea Oana o intamplare de anul trecut cu un baietel (care acum are 9 ani) si ai carui parinti l-au lasat in grija bunicii si au plecat in strainatate acum cativa ani, fara a da prea multe semne. Micutul povestea ca-si aminteste ca l-a vazut pe Mos Craciun o data, cand era mic, dar nu a apucat sa-i vorbeasca – „Sunt tare fericit ca ai venit sa ma vezi, chiar daca nu-mi aduceai nimic, sunt fericit ca pot sa-ti vorbesc”, spunea baietelul.
a-venit-mos-craciun_editia-2015
Copiii din satul Lunca Dochiei, judetul Bacau, sunt copii care spun poezii, stiu sa numere in engleza, sunt copii care au nevoie de o sansa, de putin ajutor pentru a avansa.
Orice intrebare de-a voastra va avea un raspuns, asa ca nu ezitati sa accesati pagina de Facebook
a Mos Craciun exista!
 
Pentru mai multe infos sau donatii, cei din Bucuresti o pot contacta pe Eliza la numarul 0757 500 528, iar cei din Moldova il pot contacta pe Ionel care este la Onesti – 0747 124 003.
Pentru a dona bani, aveti conturile bancare ale Oanei Gouëdreau Raileanu:
RO55BTRLRONCRT0266052401 – RON
RO05BTRLEURCRT0266052401 – EUR
Oana a facut si o campanie online de colectare a banutilor pe platforma de crowdfunding (finantare participativa) Ulule- AICI.

Bunatatile de casa ale Doamnei Cristina din Piatra Neamt

Standard

Sirop de papadie-dulceturi traditionale cristinaDupa cum stii, am fost plecata acasa, la Piatra Neamt, pentru cateva zile. Vreo 5. Si am trait in aceste 5 zile cat intr-o luna si jumatate, atat de multe am facut. Si m-am intalnit si cu Oameni dragi mie, care mi-au dat energie pozitiva cat pentru jumatate de an, sa-mi ajunga 🙂. Am multe sa iti povestesc.  Azi, incep cu Doamna Cristina, care face Bunatati de Casa. Citește restul acestei intrări

Mai trimite careva felicitari?

Standard

Jean Jacques Mangin carteFelicitari din hartie, nu d-alea virtuale, pixelate. Mai trimite careva in acest secol al XXI lea? Se mai deplaseaza cineva pana la Posta sa trimita carti postale celor dragi? Ca sa stiu daca sunt singura nebuna, „inapoiata”. Citește restul acestei intrări

Of, frate/sora, unde esti sa impartim rele, dar mai ales bune?

Standard

nu-te-supara-frateEu, posesoarea acestui blog, am fost (si inca sunt) un copil singur la parinti. Asta pentru ca sunt inca un copil pentru parintii mei si pentru ca ma simt inca un copil in capul meu. Citește restul acestei intrări

Nunta mare cu Ansamblul folcloric „Codrii Neamtului”

Standard

Micii dansatoriDupa cum iti povesteam in postul anterior, am fost la o nunta in Piatra Neamt. S-a casatorit un prieten de „cale lunga” cu una dintre cele mai frumoase fete cu ochi verzi si par roscat in valuri  pe care le-am vazut vreodata. O tiganca de poveste. Ca toata familia ei – Paun (da, cunoscutii Paun, cei care incanta cu muzica lor de petrecere nuntasii si nu numai). Si stiam ca nu va fi o nunta ca toate celelalte. Impresii! Citește restul acestei intrări

Rugbistii, gentlemanii astia de golani…

Standard

Teren_Stade Jean BouinNu imi amintesc sa-ti fi spus, dar eu sunt mare amatoare de rugby.  Adicalea, urmaresc meciurile de rugby cu maaaare placere la TV. Si pentru ca mi-am dorit din/cu toti porii, mi-am deplasat fizicul la un meci. Pe Stade Jean Bouin de la Paris. Pentru ca un meci de rugby trebuie trait la maxim. Live! Impresii. Citește restul acestei intrări

Unde-i hazul de necaz?

Standard

haz-de-necazRomanul stia sa faca haz de necaz. Da, am pus verbul in cauza la imperfect, pentru  ca a face  haz de necaz este o activitate trecuta, dar neterminata inca. Pentru ca am incredere in roman. Citește restul acestei intrări