Arhive pe categorii: Paradise is a place on earth

Locurile in care m-as muta, eu cu tribul meu

Prima mea geanta Catwork implineste 10 ani

Standard

De la Bucuresti a poposit la Paris, iar acum e la Toulouse si se odihneste pe bustul meu de croitorie (asta cand nu ma insoteste in plimbarile mele). Stiu sigur ca a ajuns si pe la Sibiu pe la ARTmania, s-a incalzit pe nisipul fierbinte si a dansat cu mine in „noptile acidulate” din Vama Veche. A calatorit ceva timp si pe la Piatra Neamt, in vizite scurte pe la parinti. Da, EA este geanta mea Catwork din reiat negru, pictata manual, cu o „floare insorita” si o constelatie de bucurie 🙂 !

Bucuresti… sa tot fie vreo 10 ani. O prietena vine la un cico nocturn de vara cu o geanta pictata manual cu o pisica tare faina. Eu, cum sunt o indragostita de pisici pana peste cap si imi plac lucrurile frumoase si mai altfel, am ramas setata pe «geanta pisicoasa». Si a doua zi, prietena mea m-a dus in camaruta plina cu minunatii de toate marimile si culorile, undeva pe Strada Sperantei, nu departe de Piata Rosetti. Si acolo, un amor a inceput! Asa am descoprit eu Catwork by Diana Osorhan.

Cat de greu mi-a fost sa aleg, nici nu mai vorbesc, pentru ca aveai genti, rochite, pantaloni, cercei care mai de care…Aici m-am ales cu geanta mea vesela! Si recunosc: mi-a fost tare teama ca pictura va disparea in timp, dar a ramas neclintita, chiar si dupa 10 ani. Cateva semne de uzura (ceea ce e normal), in rest- impecabila! Si cand mai e vreo zi d-asta posomorata, imi scot geanta insorita sa ma inveselesc nitel 🙂

Nu mai locuiesc in Romania de vreo 6 ani, dar incerc pe cat posibil sa-mi cumpar haine made in Romania, handmade, accesorii lucrate cu mult suflet. Si cum obisnuiesc sa vizitez magazinele online romanesti, cu vreo doua luni in urma am dat peste Joa-shop.ro: rochii de vara, tricouri cu pisici, genti… Modelele ma faceau sa ma gandesc la stilul gentii mele Catwork-relaxat, hippie, unicat, bun la toate. Asa mi-am (re)descoperit si prin cutia cu semne „personalizate” pentru carti (unde am bucati de hartii&co adunate de-a lungul timpul) si cartea de vizita luata la prima mea intalnire LIVE cu Catwork. Si stiu si de ce am pastrat-o: pentru geanta vesela pe care mi-am insusit-o, desigur, dar si pentru ca vizual mi se parea foarte friendly, amuzanta, jucausa si pentru ca erau notate pe ea cuvintele :”Poarta Iubirea cu tine!”… Mi-am zis – „Asta sigur este o marca pentru sensibiloasa din mine :)”.

Pana acum 2 saptamani, pe Diana o stiam prin intermediul a ceea ce face, nu ne intalnisem niciodata face to face. Si mi-o imaginam ca pe o persoana cu mult zvac, sincera, careia ii place sa se joace, pasionata si… pisicoasa 🙂 pentru ca asa sunt si lucrusoarele care ies din mainile ei (cel putin, asa e geanta mea chiar si dupa 10 ani de calatorii 🙂 ).  Cum sustin sus si tare made in Romania si handmade-ul si cum 10 ani reprezinta o garantie ca ceea ce face Diana este de calitate, mi-am propus sa o contactez si sa ne vedem atunci cand vin in Romania de Paste. Si am fost in vizita la ea in atelier in Cristian, judetul Brasov! Ce am vazut acolo si ce om fain este Diana, va voi povesti intr-un episod viitor! 😉 

„Mos Craciun exista”… pentru a 3 a oara

Standard

priviti-la-fereastra_mos-craciun-exista_editia-2015Nu am mai scris de ceva timp pe blogul asta, de 2 ani mai exact. Stiu, nu e frumos din partea mea, dar am avut o perioada… incarcata sa-i spunem (m-am mutat de la Paris la Toulouse) si am fost lenesa. Foarte lenesa. Dar am revenit. Si am revenit cu vesti bune, foarte bune, cele mai bune.

 Am sa va vobesc despre cineva foarte drag mie, despre Mos Craciun.
Acum cateva saptamani, am cunoscut-o aici la Toulouse pe Oana, o tanara mamica a doi copilasi, moldoveanca de-a mea si cititoare de blog (blog frantuzesc). Ne-am intalnit, ne-am placut si mi-a povestit despre ceea ce face (printre altele) de 2 ani incoace –  aduce bucurie in sufletele unor copii din satul Lunca Dochiei, judetul Bacau.
Acum cativa ani, Oana a cunoscut starea acestor copii si nu i-a uitat chiar daca locuieste de mai multi ani in Franta – acesti copii au fost abandonati de parintii lor plecati la munca in strainatate, unii dintre ei „uitand” sa se mai intoarca; unii dintre copii au fost lasati in grija bunicilor, altii pe la rude, iar putinii care stiu ce inseamna o familie, o cunosc in conditii extrem de precare.
echipa2015-mos-craciun-exista
Cum Oana este „prietena buna” cu Mos Craciun,  s-a gandit sa nu-i lase sa astepte in zadar la poarta pe acesti 35 de copii, s-a decis sa le (re)dea bucuria Craciunului. Asa ca a pus mana de la mana cu sora ei (care este la Paris), fratele (care este in UK), si familia care este in Romania si i-a ajutat pe acesti pici doi ani la rand si se pregateste pentru al 3 lea an: „E o campanie bazata pe incredere, transparenta si omenie maxima. Nu am infiintat nici un fel de ONG, Asocitatie, etc, tocmai ca fiecare banut sa se duca direct la acesti copilasi si oricine poate veni sa dea o mana de ajutor”, imi spune Oana.
copii-fericiti_editia-2014
Vrei sa te simti util(a), sa ajuti aceste suflete? Poti dona bani sau poti trimite/veni cu alimente de baza (ulei, paine, zahar etc.) pentru parintii ramasi, bunicii, rudele si vecinii care se ocupa de acesti prichindei, jucarii, carti, hainute, dulciuri&co., pentru ca acesti copii sa se simta… copii iubiti, importanti.
vine-mos-craciun_editia2014
Imi povestea Oana o intamplare de anul trecut cu un baietel (care acum are 9 ani) si ai carui parinti l-au lasat in grija bunicii si au plecat in strainatate acum cativa ani, fara a da prea multe semne. Micutul povestea ca-si aminteste ca l-a vazut pe Mos Craciun o data, cand era mic, dar nu a apucat sa-i vorbeasca – „Sunt tare fericit ca ai venit sa ma vezi, chiar daca nu-mi aduceai nimic, sunt fericit ca pot sa-ti vorbesc”, spunea baietelul.
a-venit-mos-craciun_editia-2015
Copiii din satul Lunca Dochiei, judetul Bacau, sunt copii care spun poezii, stiu sa numere in engleza, sunt copii care au nevoie de o sansa, de putin ajutor pentru a avansa.
Orice intrebare de-a voastra va avea un raspuns, asa ca nu ezitati sa accesati pagina de Facebook
a Mos Craciun exista!
 
Pentru mai multe infos sau donatii, cei din Bucuresti o pot contacta pe Eliza la numarul 0757 500 528, iar cei din Moldova il pot contacta pe Ionel care este la Onesti – 0747 124 003.
Pentru a dona bani, aveti conturile bancare ale Oanei Gouëdreau Raileanu:
RO55BTRLRONCRT0266052401 – RON
RO05BTRLEURCRT0266052401 – EUR
Oana a facut si o campanie online de colectare a banutilor pe platforma de crowdfunding (finantare participativa) Ulule- AICI.

Lisabona, Albufeira, vacanta si niste schimbari

Standard

LisabonaNu ne-am vazut/citit de mult timp, nu-i asa ? Si tare v-a fost dor… din cate am vazut din mesajele primite de voi 🙂 Si asta nu a facut decat sa ma bucure, mai dragilor !

S-au petrecut cateva schimbari in ultima luna. Cand am spus ca la fiecare 3 ani se intampla ceva in viata mea, fac schimbari, nu mint. Universul lucreaza in mysterious ways :).

La inceputul lui septembrie i-am spus « La revedere » Regelui Soare de la Versailles. « La revedere » pentru ca o sa mai trec sa-l vizitez, sa-i admir gradinile lui si ale Mariei Antoaneta, dar nu o sa-i mai spun « Bonjour » in fiecare zi, asta pentru ca m-am mutat. Mai aproape de Paris, cu vedere la « gramajoara de fier » aka Turnul Effeil. Asa fost sa fie ! O sa-ti povestesc mai pe indelete si despre viata de aici, acomodare etc.

Dupa ce ne-am mutat cu emotii si cu Zapping (desigur), a doua zi cu noaptea-n cap am plecat in vacanta. Era nevoie. Am plecat pentru 10 zile in Portugalia. La Lisboa si Albufeira. Perioada in care am renuntat la orice legatura cu lumea internetului :).

A fost o vacanta… relaxanta si foarte colorata ! Dupa o perioada extrem de agitata, cu emotii peste emotii, chiar aveam nevoie sa uit un pic de Paris (oricat de greu ar fi 😉 ). Anul asta, aveam programata o vacanta in Japonia (tara pe care vreau sa o vad si sa o gust din toti rarunchii), dar cum pusculita mea nu a fost destul de burdusita, am zis sa merg pe aici, « peste gard », sa vizitez niste locuri pe care nu le-am vazut niciodata. Si nu a fost rau deloc.

Niste prietene mi-au spus ca in Portugalia o sa mananc painea cea mai buna si o sa vad cei mai frumosi masculi. Dragele mele, painea a fost cea mai buna, recunoc, masculi frumosi… nu prea am vazut ce-i drept. Poate ar trebui sa ma intorc, sa investighez mai bine:).

Nu va voi aburi cu multe detalii, doar cateva 🙂 Din cate am vazut, la Lisabona, oamenii traiesc afara, isi fac viata in aer liber . De la geamurile si balcoanele pline de flori, pisici, catei si papagali, ate pe care sunt insirate rufe, pana la noptile fierbinti, pline de petreceri pe strazi inguste. Adevarati latini, ca noi, romanii, nu ca « impostorii » de francezi sau italieni, care nu prea stiu sa petreaca :). Lisabona e un oras viu, cu acoperisuri pline de vegetatie, cu strazi pavate pe care poti sa faci lejer o febra musculara (si sa-ti rupi gatul, daca ai tocuri). M-am plimbat cu vestitul tramvai 28 printre strazile extrem de inguste si am simtit mirosuri imbietoare de usturoi in toate starile lui – zdrobit, rumenit, prajit, etc. De cand am venit de la Lisabona, nu mai am masura la sare (pentru ca acolo mancarea este foarte sarata) si nici la marimea portiilor (care la Lisabona sunt imense). Si sa nu credeti ca este scump. Chiar deloc. E poate chiar mai ieftin decat la Istanbul.

Niste adrese bune:

Ne-am cazat la locali in cartierul Bairro Alto si Estrela. Minunat ! Cand plec in vacante, prefer sa stau printre « d-ai locului » sa respir cu ei acelasi aer, sa le vad obiceiurile, ticurile. Rezervarea am facut-o pe internet (housetrip.com) si s-a minerit sa dau peste persoane extraordinare !

Restaurantul de cartier Zapata – Santa Catarina , unde am mancat cel mai bine (bacalhau, creveti, etc) – Rua do Poço dos Negros 47. Uitati localurile pentru turisti, la Zapata gasiti bucataria familiala portugheza cea mai buna (poate chiar din toata Lisabona 🙂 ).

Am ajuns si in carierul Belem, pentru a gusta vestitele Pasteis de Belem, desertul portughez ( Rua Belém 84-92). Sa nu ve speriati de coada din fata magazinului, merge repede.

Arta stradala e la ea acasa la Lisabona. Si m-am simtit in elementul meu. Si mi-am descoperit o noua pasiune – placile de ceramica (faianta, gresie) – AZULEJOS. O minunatie!

4 zile sunt de ajuns sa faci Lisabona in lung si-n lat, dar e greu sa te saturi de ea. Mai ales ca am prins o vreme perfecta, nici prea cald nici prea frig. Tare mi-ar placea sa vad Lisabona fara turisti, dar ar fi imposibil.

 

Apoi am plecat in sudul Portugaliei, la Albufeira, unde am inchiriat cu niste prieteni o vila cu piscina, cu absolut tot ce-ti trebuie, la 10 minute de plaja. Si uite asa, 6 zile am avut urmatorul program : plaja, piscina (m-am inarmat cu pernite si colac pentru ca nu stiu sa inot – nu radeti !!!), plaja, gratarel, dans, gratarel, somn, piscina, plaja, dans, gratarel. Mi se cam luase dupa 2 zile, fiind agitata din fire, ce-i drept…. Plaja de la Albufeira este superba ! Ai impresia ca esti printre canioane. In aceasta regiune dai nas in nas peste tot cu englezi si batranei, dar nu-i problematica treaba! Daca vrei cateva zile linistite, lenese, cu peisaje de-ti taie rasuflarea, aici e de tine 🙂

Mai putin va recomand o astfel de iesire cu francezi care sunt spanciliti. Sau au alergii la masline, ardei grasi, porumb, castraveti, rosii, etc. Ca e complicat sa vietuiesti cu ei. Sau francezi care, din motive religioase, realizeaza in ultima zi de vacanta ca furculita de gratar a invartit si halci de porc. Sau, tot din motive de religie, dupa un pachet de tigari fumat si vorbe nelalocul lor realizeaza ca trebuie sa-si faca rugaciunea. Ma rog, sunt chestii care pe mine ma depasesc…

Si sa stii ca si sudul Portugaliei este abordabil. Noi am fost 9 si am platit 1600 euro pentru cele 6 nopti. Prima oara cand mi-am « facut de cap » inchiriind o vila…

Daca vizitezi Lisabona (si sudul Portugaliei) TREBUIE sa-ti uiti acasa trusa de machiaj! Pentru ca nu-si are rostul. 10 zile am fost make-up free si ce bine a mai fost! M-am lasat fardata doar de soare :).

Pofticioasa cum sunt, am tras o concluzie in ceea ce priveste papa : e clar, in nordul Portugaliei mananci mult mai bine si ieftin. Iar daca nu-ti este foarte, foarte, foarte, foarte foame, nu are rost sa ceri o portie de orice ti-ar dori inima, comanda mai bine o JUMATATE de portie. Oamenii astia nu au simtul masurii 🙂 ; « ca in Romania » (cum imi sufla in casca un francez). In sud sunt foarte multi englezi care si-au deschis restaurante, si desigur, nu este aceeasi treaba ( stomacul si nici ochii nu sunt in extaz)…

O vacanta binemeritata (chiar daca nu a fost Japonia) :). Mi-ar placea sa mai dau o tura prin Portugalia, sa mai bag o portie de bacalhau, sa mananc peste pe saturate, sa admir azulejos, ate cu rufe la soare, sa simt adieri cu miros de usturoi calit, sa mai ascult fado…

Ah, la Dolce Vita si orgasme nenumarate

Standard

Ti amo tanto SusiDupa cum stii, acum cateva saptamani am fost la Roma pentru patru zile. Pentru prima oara. Am prins o vreme superba. Si am gasit un oras ticsist de turisti. Si mult prea multa mizerie… Citește restul acestei intrări

Ponturi pentru o vacanta la Istanbul

Standard

de visDupa cum stii, am fost cateva zile in Turcia. La Istanbul si Bursa. O placere!

Prima oara am ajuns in Turcia, la Istanbul, in 2009, pe patru roti, din Bucuresti. Tin minte ca am trecut prin Bulgaria cu frica in san sa nu ne opreasca unii altii sa ne fure organele ( circulau povesti d-astea  pe atunci). Am avut noroc, am revenit intreaga.

De data asta am fost cu avionul de la Paris, cu Transavia.com (care nu exista in Romania, din pacate), de care ma declar foarte multumita. Stai lejer pe scaun (nu ca la Blue Air cu genunchii in gura), personalul e cool si pretul acceptabil pentru un loucost.

Am prins vreme fooooarte buna (cam 22 de grade la Istanbul si chiar 28 la Bursa). Pentru Istanbul, m-am cazat in cartierul Kadikoy, in partea asiatica a Istanbulului (prima oara am stat in Europa, partea turistica). Acum am stat la un hostel, Hush Hostel, foarte aproape de gara Kadikoy, ferryboat, piata, un mic bazar, metrou si de unde aveam si un autobuz direct care mergea la aeroportul de pe partea asiatica a Istanbulului (aprox 40 min.). Am gasit acest hostel foarte curat, cu terasa pe acoperis de unde aveam o priveliste de vis, mic dejun inclus, angajati foarte de treaba. Pentru a ajunge pe partea europeana a Istanbulului, luam vaporul de pe Bosfor (la 5 minute de hostel), care era foarte ieftin (3 lire) si in 10 minute eram pe celalalt continent. Un fel de naveta. Se poate trece si cu busul, taxiul, metroul pe sub mare, dar senzatia de pe vapor este de milioane… De stiut e ca la hostel ai la dispozitie si biciclete pentru a da cateva ture prin imprejurimi. Si sa mai spun ca este situat pe o colina de ai impresia ca esti in San Francisco?  🙂

Am calatorit si cu metroul din partea asiatica spre cea europeana: fooooarte curat, spatios, aerisit (nimic in comun cu cel parizian 🙂 ).

Am calatorit si cu taxiul. Foarte amuzante aventuri. Trebuie sa stii ca la Istanbul, taximetristii nu au GPS, iar orasul este de vreo 25 de ori mai mare decat Paris. Nu stie nimeni toate strazile si prin urmare, taximetristul se opreste pe traseu de vreo 3-4 ori pentru a-si intreba camarazii despre destinatia ta. Si da, nici engleza nu vorbesc. Dar treaba faina e ca te intelegi pana la urma cu ei, pentru ca stiu sa asculte si nu sunt repeziti. Plus ca nu incearca sa te jecmaneasca de bani. Sunt corecti.

Oamenii. Imi plac oamenii din Istanbul. Asta am constatat-o inca de la prima vizita, dar acum ideea mi-a fost intarita. Am dat numai peste oameni foarte „umani”, care sa-ti sara in ajutor, sa te faca sa te simti bine, fara sa ceara nimic in schimb. Tin minte ca eram in ziua in care trebuia sa ajungem la Bursa, (la o nunta pe care o aveam acolo) si nici nu stiam ce si cum sa luam. Am dat peste un turc tinerel care vorbea engleza si care ne-a dus pana la vaporul de care aveam nevoie, care era de cealalta parte Istanbulului, platindu-ne pasajele la metrou (eram vreo 6), facand pe ghidul, povestindu-ne despre nunta pe care o va face cu iubita sa in Caraibe. Si nu a fost singurul de acest gen.

Am dat, desigur, si peste un caz izolat la o terasa in care chelnerul ne-a pus pe nota de plata si apa de irish coffee. O bizarerie.

Oamenii din Istanbul stiu sa se distreze. Imi amintesc de o joi seara (pe la 2 noaptea 🙂 ) in care petrecerile pe la terasele de pe langa piata Taksim erau in toi. Erau concerte live (cu muzica turceasca rock/pop etc) mai la fiecare terasa si se dantuia ca intr-o sambata seara in centrul vechi al Bucurestiului. Nebunie totala!!!!

 

Am cunoscut si Istanbulul in miez de noapte. Pustiu. Marele bazar era ca un desert, la moschei erau doar cei d-ai locului, care se rugau/citeau Coranul in liniste, pe scari sau in interior. Tare bizar a fost, mai ales atunci cand cunosti Istanbulul gemand de lume, bordelic.

Ahh, pisici erau peste tot la Istanbul. De toate culori, formele, cu coada, fara coada, murdare, curate, sociabile, salbatice. Eram in paradisul meu cu perne si pisici :). Una mi-a furat chiar micul dejun. Mandra tare era de ea 🙂

Ce sa mai zic de pietele cu fructe, legume si peste proaspat… Paradis!

Cel mai bun Dürüm l-am mancat in piata Taksim. O nebunie!

S-au schimbat cateva treburi din 2009. Am vazut foarte multi tineri turci cu  tatuaje la vedere, pe malul Bosforului/marea Marmara, unde in urma cu 5 ani vazusem DOAR barbati, acum am vazut cupluri (localnici) care se.. giugiuleau. Insa sandwichul cu peste servit chiar din barca la Eminönü (pe partea europeana) a ramas preferatul meu!!!! Visam la el de cand am cumparat biletele pentru Istanbul (in urma cu vreo 3 luni). Simplu, sanatos si delicios: jumatate de franzela cu jumatate de macro perpelit pe plita, niste ceapa, salata si cativa stropi de zeama de lamaie. Nebunie curata!!!!

Pentru mine, Istanbul este si va ramane una dintre destinatiile preferate si m-as intoarce oricand cu drag. E agitat, dar calm in acelasi timp, oamenii sunt calzi, locurile sunt incredibile, chemarile la rugaciuni de la moschei la 4 dimineata sau in miez de zi ma incanta, este un melanj pe care eu il ador pur si simplu… iar preturile nu sunt deloc „pariziene” :). Gandeste-te la un apus pe  Bosfor la un sandwich cu marou…Odata ce ai trait asta, o sa vrei inca o data si inca o data, inca o data…

 

 

Clasic! O vizita la Piatra Neamt se lasa cu kilograme in plus

Standard

Capra cu trei ieziTi-am zis ca am fost la sfarsitul lunii trecute la Piatra Neamt, orasul meu natal. Am ajuns a treia zi de Paste pe aeroportul de la Bacau, cu un avion Blue Air.

Cu vreo luna inainte sa-mi iau zborul spre Chiatra Neamt (cum imi place sa spun) am tot batut-o la cap pe mama: „Sa ma astepti cu „salata de beuf” si niste sarmale d-alea cum numa’ tu stii sa faci. Te rog frumos. O sa le mananc si cu ochii”. Si a fost foarte ascultatoare draga de ea:) Citește restul acestei intrări

Despre iubire

Standard

Mon pied a Vama VecheCand avea 4-5 ani, iubirea era atunci cand venea de la gradinita cu obrajii rosii de la cat o pupa un coleg. Nici nu-si mai aminteste numele lui, nici nu conteaza…

Cand avea 12-13 ani, iubirea era atunci cand, timida, ii furisa in banca colegului nabadaios de la clasa VII B oracolul cu intrebari despre flori, filme, fete etc. Ii placea de el pentru ca era „golanas”, diferit de ceilalti.

Cand avea 16 ani, iubirea era atunci cand il auzea cantand la chitara. Avea plete, purta o camasa in carouri, avea buze subtiri, ochi caprui tristi. Nu era Kurt Cobain, era doar un tip indragostit de  fata nepotrivita…

Cand avea 18 de ani, iubirea era atunci cand se indragostea de baiatul nepotrivit, atunci cand petrecera noptile plangand dupa o dragoste imposibila. Ca in Titanic 🙂

Cand avea 20 de ani, iubirea era atunci cand facea dragoste in cort la Vama Veche, pe furtuna. Si apoi se certau ca nebunii pentru ca… degeaba. Apoi iar faceau dragoste la apus si se certau la rasarit pentru ca… degeaba.

Cand avea 22 de ani, iubirea era cand statea „pe naspa” in Moxa. Si isi faceau planuri sa se mute in Regie. Doar ei doi. Si apoi se desparteau. Tot degeaba.

Cand avea 25 ani, iubirea era… nici ea nu stia. Incerca sa o inteleaga.

Cand avea 27 ani, iubirea era cand o invata sa inoate la Vama Veche (ce mai pretext…). Iubirea era cand faceau plimbari nocturne cu scooterul si isi spuneau adio de fiecare data.

Cand avea 28 de ani, iubirea era atunci cand… era ea cu ea, cand contempla la cine, ce este si, mai ales, de ce.

Cand avea 29 de ani, iubirea era cand, fara sa o caute, venea intr-o noapte de 1 Mai, in Vama Veche . Si realiza ca Universul lucreaza, iar ea trebuia sa il provoace ca sa lucreze…

Iubirea e in fiecare zi…

 

 

 

Montmartre, in noapte

Standard

vis implinitDupa spectacolul de la Moulin Rouge, am uitat sa-ti spun ce a urmat ;). O plimbare in noapte.  Pai cum sa nu profit de cartier?  Montmartre, Pigalle, Sacré Cœur... cam pe aici m-as muta intr-o viata viitoare:). Citește restul acestei intrări

Moulin Rouge, placerea mea vinovata si asumata ;)

Standard

Moulin RougeCand spui „Paris”, la ce te gandesti? Primele treburi care-mi vin in cap sunt: gramada de fiare numita Tour Eiffel (pe care o prefer pe-nserat), Moulin Rouge, Versailles, Sarko etc. Si cu mana pe inima spun ca Moulin Rouge „trezeste” mai multe in mine, decat Sarko ;). Iar dupa experienta de sambata seara, pot spune ca „extraz” este un cuvant mult prea fad pentru ceea ce am trait pe Boulevardul Clichy, numarul 82… Citește restul acestei intrări