Arhive pe categorii: Romanii de pretutindeni

Dau liber cuvantului romanilor care au plecat peste hotare. Le ofer acest exercitiu: sa povesteasca, prin intermediul unui post ce, cum, cand si de ce. Ei fac titlul, ei aleg pozele. Eu fac pe corectorul, pe ici, pe colo. Cine vrea, cine pofteste, sa se (auto)invite!

Victor Purice sau cum sa salvezi cinematograful Dacia Piatra Neamt

Standard

Ca de fiecare Paste, ma duc la Piatra Neamt, la ai mei parinti, in leaganul copilariei si adolescentei mele. Asa imi este obiceiul de cand am venit aici, in Franta, de aproape 6 ani: Craciunul in Franta, Pastele in Romania. Si de 6 ani tot imi spun ca poate ar trebui sa schimb, sa fac Craciunul in Romania si Pastele in Franta pentru ca mi-e dor de zapada. Si cum totul in viata mea e pe principiul „ai grija ce-ti doresti ca ti s-ar putea intampla”, iaca de Pastele de anul asta, in Piatra Neamt, am avut zapada de 1 metru. Ceea ce nu am vazut niciodata in viata mea –  Hristos a inviat pe zapada!

A fost o saptamana atat de plina incat am avut impresia ca am stat in Romania 1 luna si jumatate, chiar doua! Asta si pentru ca m-am intalnit cu niste OAMENI care, pur si simplu, m-au impresionat, mi-au dat o energie incredibila. Unul dintre acesti Oameni este domunul Victor Purice, cel care se ocupa cu mare grija si inversunare de cinematograful Dacia din Piatra Neamt, cinematograful adolescentei mele.

Anul trecut, cateva saptamani dupa ce m-am mutat la Toulouse, am descoperit intr-un magazin bulgaresc un pliant cu un festival de film romanesc – Motor, un festival care se organizeaza la Toulouse de ceva ani buni. Asa ca, o saptamana intreaga am avut in program filme romanesti. Si am descoperit documentarul Cinéma, mon amour –  povestea  luptei domnului Victor Purice pentru salvarea acestui cinema, sa nu fie inghitit de sistemul bolnav romanesc, sa nu fie pus la pamant de mall-urile care sufoca si slutesc orasul Piatra Neamt. Am plans de mi-au sarit ochii. Mi-am amintit cele 7 dati in care am vazut Titanic in acest cinema, mi-am amintit de Romeo si Julieta (da, era perioada mea Leonardo di Caprio), mi-am amintit de adolescenta. Si m-a impresionat enorm forta acestui om de a se pune de-a curmezisul pentru a salva un loc plin de amintiri pentru multi, un loc care inseamna atat de mult din punct de vedere cultural. Si mi-am jurat ca atunci cand voi ajunge in Piatra, trebuie sa ma duc sa-l vad pe acest om, sa-i strang mana si sa-i multumesc pentru tot ceea ce face.

Si l-am vazut. In prima faza, m-am intalnit cu „doamnele lui” Cornelia si Lorena (fetele care lucreaza la cinema). Eram in fata cinematografului, ma minunam de schimbarile facute, usor debusolata cand aud o voce zglobie in spatele meu :„Pot sa va ajut cu ceva? „ Era Cornelia. Si Lorena. Eram atat de fericita sa le vad! Cineva pe care nu cunosc decat prin intermediul unui documentar. Le spun ca le recunosc din documentar. Si ele cu zambetul pana la urechi, usor jenate, ma intreaba daca il caut pe domnul Victor si ma conduc in interior. „Da, dar nu vreau sa-l deranjez, numai sa-i multumesc pentru tot ceea ce face pentru noi si pentru Piatra-Neamt”, le spun, intimidata pana in varful urechilor.

Intru si recunosc aproape totul. Ce-i drept nu am mai vazut acest cinema de aproape 20 de ani, dar imi este atat de familiar… Vad ghiseul de bilete, deasupra lui afisul „O zi se fumeaza, O zi nu se fumeaza, Azi nu se fumeaza!„, grafitti „Salvam Dacia„. Intru in sala de asteptare, un miros de popcorn imi invadeaza narile. Nu trec nici 10 secunde si Domnul Victor apare. Galant, imi saruta mana  (wow) si ii spun ca am venit sa-i multumesc pentru tot ceea ce face. Si timp de o ora (poate chiar mai mult) povesteste cat inseamna acest cinema pentru el, cand de recunoscator este noii generatii care se implica voluntar pentru salvarea a cinemaul Dacia, pentru ea va fi mostenitoarea acestui cinema, nimeni altcineva.

Cu o tigara neaprinsa, plimbata din mana in mana, Domnul Victor, Puricescu, Victor, Vic, Bicu (cum ii spun pritenii, copiii, nepotii din Italia) are o forta, o vointa, o energie… ceva ce nu vezi foarte des. Acest fost arbitru de volei, este un luptator, un om care vrea sa puna mall-urile la pamant, iar singurul aliat este tineretul care se implica voluntar, care vine la cinema, cumpara bilete, care sfideaza sistemul. Mi-a vorbit si de autoritati si toate aceste institutiile care il curteaza doar de fatada, dar nu-mi voi raci gura vorbind despre chestii lipsite de importanta. In documentar, Domnul Victor mi s-a parut real, insa in live nu ai cum sa nu ramai gura-casca si sa nu-l asculti, sa nu vrei sa-l iei acasa. Este pasionat si pasionant, si se vede asta in ochii lui, cand vorbeste, cum povesteste. Daca as fi putut, as fi ramas la un film, dar cum timpul meu era atat dramuit, imi jur ca data viitoare o voi face.

Daca vreodata in viata ta deprimi, te duci la Piatra Neamt, la cinema Dacia si il cauti pe Domnul Victor. Ai sanse mari sa-l gasesti la ghiseul de bilete (imi povestea ca multa lume s-a mirat, dupa documentar, sa-l gaseasca la ghiseu…) si iti va spune el mai multe despre lucrurile cu adevarat importante in viata!

Documentarul va lura in salile de cinema din Paris incepand cu 6 mai 2017

 

Anunțuri

„Mos Craciun exista”… pentru a 3 a oara

Standard

priviti-la-fereastra_mos-craciun-exista_editia-2015Nu am mai scris de ceva timp pe blogul asta, de 2 ani mai exact. Stiu, nu e frumos din partea mea, dar am avut o perioada… incarcata sa-i spunem (m-am mutat de la Paris la Toulouse) si am fost lenesa. Foarte lenesa. Dar am revenit. Si am revenit cu vesti bune, foarte bune, cele mai bune.

 Am sa va vobesc despre cineva foarte drag mie, despre Mos Craciun.
Acum cateva saptamani, am cunoscut-o aici la Toulouse pe Oana, o tanara mamica a doi copilasi, moldoveanca de-a mea si cititoare de blog (blog frantuzesc). Ne-am intalnit, ne-am placut si mi-a povestit despre ceea ce face (printre altele) de 2 ani incoace –  aduce bucurie in sufletele unor copii din satul Lunca Dochiei, judetul Bacau.
Acum cativa ani, Oana a cunoscut starea acestor copii si nu i-a uitat chiar daca locuieste de mai multi ani in Franta – acesti copii au fost abandonati de parintii lor plecati la munca in strainatate, unii dintre ei „uitand” sa se mai intoarca; unii dintre copii au fost lasati in grija bunicilor, altii pe la rude, iar putinii care stiu ce inseamna o familie, o cunosc in conditii extrem de precare.
echipa2015-mos-craciun-exista
Cum Oana este „prietena buna” cu Mos Craciun,  s-a gandit sa nu-i lase sa astepte in zadar la poarta pe acesti 35 de copii, s-a decis sa le (re)dea bucuria Craciunului. Asa ca a pus mana de la mana cu sora ei (care este la Paris), fratele (care este in UK), si familia care este in Romania si i-a ajutat pe acesti pici doi ani la rand si se pregateste pentru al 3 lea an: „E o campanie bazata pe incredere, transparenta si omenie maxima. Nu am infiintat nici un fel de ONG, Asocitatie, etc, tocmai ca fiecare banut sa se duca direct la acesti copilasi si oricine poate veni sa dea o mana de ajutor”, imi spune Oana.
copii-fericiti_editia-2014
Vrei sa te simti util(a), sa ajuti aceste suflete? Poti dona bani sau poti trimite/veni cu alimente de baza (ulei, paine, zahar etc.) pentru parintii ramasi, bunicii, rudele si vecinii care se ocupa de acesti prichindei, jucarii, carti, hainute, dulciuri&co., pentru ca acesti copii sa se simta… copii iubiti, importanti.
vine-mos-craciun_editia2014
Imi povestea Oana o intamplare de anul trecut cu un baietel (care acum are 9 ani) si ai carui parinti l-au lasat in grija bunicii si au plecat in strainatate acum cativa ani, fara a da prea multe semne. Micutul povestea ca-si aminteste ca l-a vazut pe Mos Craciun o data, cand era mic, dar nu a apucat sa-i vorbeasca – „Sunt tare fericit ca ai venit sa ma vezi, chiar daca nu-mi aduceai nimic, sunt fericit ca pot sa-ti vorbesc”, spunea baietelul.
a-venit-mos-craciun_editia-2015
Copiii din satul Lunca Dochiei, judetul Bacau, sunt copii care spun poezii, stiu sa numere in engleza, sunt copii care au nevoie de o sansa, de putin ajutor pentru a avansa.
Orice intrebare de-a voastra va avea un raspuns, asa ca nu ezitati sa accesati pagina de Facebook
a Mos Craciun exista!
 
Pentru mai multe infos sau donatii, cei din Bucuresti o pot contacta pe Eliza la numarul 0757 500 528, iar cei din Moldova il pot contacta pe Ionel care este la Onesti – 0747 124 003.
Pentru a dona bani, aveti conturile bancare ale Oanei Gouëdreau Raileanu:
RO55BTRLRONCRT0266052401 – RON
RO05BTRLEURCRT0266052401 – EUR
Oana a facut si o campanie online de colectare a banutilor pe platforma de crowdfunding (finantare participativa) Ulule- AICI.

{Guest post} Claudia, de… pretutindeni :”Unde este acasa?”

Standard

Hagen KClaudia este o mana de fata cu ochi verzi pe care am cunoscut-o in primavara acestui an. Iti povesteste si ea cum s-a intamplat… intamplarea :).

De obicei cand fac un „guest post”, spun si de unde vine autorul vorbelor. Ei, de data asta, nu pot da un loc fix, pentru ca nu exista DOAR UNUL pentru Claudia, care a calatorit (si calatoreste) in lung si-n lat… In primavara era la Paris, dar locuia in Anglia si urma sa se mute in Belgia cu o bursa…. Imi amintesc faptul ca am discutat cu ea despre individualismul francezilor, despre Romania, ca „acasa”, „casa”, loc de bastina, despre mii de lucruri. Am schimbat locurile, de  data asta ingregistrandu-ma ea pe mine cu un reportofon. Interesanta senzatie. Placuta si ciudata in acelasi timp. Mi-a placut tare mult de ea, pentru ca intalnirea noastra ne-a dat de gandit, amandorura… Claudia, despre „acasa” ei
Citește restul acestei intrări

Vlad Crosman, un bariton roman la Paris

Standard

Vlad CrosmanDaca nu ai citit AICI, trebuie sa stii ca acum cateva saptamani l-am intalnit pe Vlad Crosman, un  bariton roman, un fel de ambasador al patrimoniului muzical francez al secolelor XVII-XVIII... Am stat la un cico la Versailles si am povestit vreo 4 ore despre multe si marunte.

Ne-am dat ca loc de intalnire „acasa la mine”, la Castelul Versailles, in fata lui Louis XIV :). Cea mai frumoasa statuie din cate am vazut pana acum. Aveam sa aflu ca este un loc foarte important si pentru Vlad… Citește restul acestei intrări

{Guest post} Marius: „E bine, se merita!”

Standard

Marius si strainatateaPe Marius il stiu din liceu. Eram ca soarecele si pisica. Ne ciondaneam mereu. Cum eram un fel de Kate Moss de vreo 42 de kilograme, la 1,71 m, el imi spunea mereu „sa nu nu ma sprijin de calorifer ca voi cadea printre elementi”. Sau imi recomanda sa fac dus cu creioanele in urechi ca sa nu „ma strecor” pe scurgere. Si etc. Nu ne mai vazusem de ani buni. Am luat reluat legatura pe Facebook acum vreo 3 ani si am aflat ca e in Germania, cu jobul. Ne-am revazut anul trecut, cand a venit cu minunatiile de fetita si nevasta la Paris. Ne-am regasit mai maturi (sau nu :)))) ).  Acum este asistent medical intr-o clinica din Germania. Iata povestea lui cu si despre strainatate: Citește restul acestei intrări

{Guest post} Mona si aventura ei…corporatista

Standard
Bruxelles
Pe Mona am cunoscut-o anul trecut, pe la sfarsitul lui mai, prin intermediul acestui blog. De fapt, ea m-a abordat pe pagina de Facebook a blogului, sa-mi spuna ca e „util si interesant”. Blogul :). Ceea ce m-a bucurat enorm, pentru ca asta e si ideea (ma rog, ma asteptam sa spuna ca e si amuzant, dar la asta inca mai lucrez 🙂 ). La acea vreme, Mona imi spunea ca vine sa lucreze la Paris si ca face in paralel un master. Voia sa ii dau niste ponturi. Si i-am dat. „Faza tragicomica” este ca nu ne-am vazut niciodata face to face, desi am incercat sa ne organizam de cateva ori, dar nu ne-a iesit neam. Acum trebuie sa o scot musai la suc :))). Sper sa nu se faca anul fara sa ne vedem :). Te las cu randurile Monei, aventura ei corporatista, INSPIRATIONALA.

Citește restul acestei intrări

{Guest post} Lavinia: „Acum, casa mea e la Roma”

Standard

Lavinia din RomaLavinia mi-a fost colega de liceu. Eu am plecat la Bucuresti la facultate, de ea auzisem ca a plecat in Italia, putin dupa terminarea liceului. Nu am fost niciodata cele mai bune prietene, dar mereu am admirat la ea puterea de a face fata oricarei situatii. Cu brio. La petreceri era sufletul, la scoala nu era prima din clasa, dar era printre cele mai iubite de colegi. Ne-am reintalnit pe Facebook, acum 2-3 ani. Si sper sa ne vedem si LIVE in aceasta vara. Pentru ca am oricand nevoie de o doza de energie pozitiva :). Pana atunci, ii citesc (impreuna cu tine) randurile de mai jos 🙂 Citește restul acestei intrări

{Guest post} Daca ei nu ma vor, eu ii vreau !

Standard

In DeltaAm cunoscut-o pe Giorgiana, cea care semneaza randurile de mai jos, prin intermediul acestui blog. Sa tot fie vreun an acusi, prin mai.. Ne-am vorbit mult pe Facebook si apoi ne-am intalnit fata in fata la un impinge tava asiatic (ca avem gusturi comune :)) ), unde am mancat un sandwich bun, dar extrem de spicy . Si mi-a povestit si despre experienta oribila pe care a trait-o in 2011, la Paris. Dar si despre planurile mari pe care le are aici, in Franta, in ciuda acestei intamplari. Se numara printre putinii (foarte putinii)  romani pe care i-am cunoscut la Paris, cu care tin legatura „stransa”.  Citește restul acestei intrări

{Guest post} Nu stiu altii cum sunt…

Standard

Iarna pe ulita in FrantaDupa cum stii inca de saptamana trecuta, m-am hotarat sa inaugurez o noua rubrica in acest blog, sa dau „liber” cuvantului romanilor care au plecat peste hotare. Sa imi/ne povesteasca, prin intermediul unui post, ce, cum, cand si de ce. De ce au plecat. Azi e randul Simonei, care a decis, intre timp, sa se intoarca in Romania. Simona, ai legatura!

„Cand spun „altii”, ma gandesc la romanii plecati de-acasa. Din tara lor, adica. Citește restul acestei intrări

{Guest post} Mihaela, cu bune (si rele), din Canada

Standard

flag-of-canadaAcum cateva zile, mi-am mai facut un prieten prin intermediul blogului. O prietena, mai exact. Mihaela. Dupa ce a lecturat un post , m-a rugat sa-i dau cateva ponturi bune pentru o vizita pe care o va face la Paris in vara. Si am facut-o cum am stiut eu mai bine si stiu sigur ca ii vor fi de folos. Si poate o sa ne si vedem la un pahar de Monaco, la o terasa la vara 😉 Citește restul acestei intrări