Arhive pe etichete: Cinéma mon amour

Victor Purice sau cum sa salvezi cinematograful Dacia Piatra Neamt

Standard

Ca de fiecare Paste, ma duc la Piatra Neamt, la ai mei parinti, in leaganul copilariei si adolescentei mele. Asa imi este obiceiul de cand am venit aici, in Franta, de aproape 6 ani: Craciunul in Franta, Pastele in Romania. Si de 6 ani tot imi spun ca poate ar trebui sa schimb, sa fac Craciunul in Romania si Pastele in Franta pentru ca mi-e dor de zapada. Si cum totul in viata mea e pe principiul „ai grija ce-ti doresti ca ti s-ar putea intampla”, iaca de Pastele de anul asta, in Piatra Neamt, am avut zapada de 1 metru. Ceea ce nu am vazut niciodata in viata mea –  Hristos a inviat pe zapada!

A fost o saptamana atat de plina incat am avut impresia ca am stat in Romania 1 luna si jumatate, chiar doua! Asta si pentru ca m-am intalnit cu niste OAMENI care, pur si simplu, m-au impresionat, mi-au dat o energie incredibila. Unul dintre acesti Oameni este domunul Victor Purice, cel care se ocupa cu mare grija si inversunare de cinematograful Dacia din Piatra Neamt, cinematograful adolescentei mele.

Anul trecut, cateva saptamani dupa ce m-am mutat la Toulouse, am descoperit intr-un magazin bulgaresc un pliant cu un festival de film romanesc – Motor, un festival care se organizeaza la Toulouse de ceva ani buni. Asa ca, o saptamana intreaga am avut in program filme romanesti. Si am descoperit documentarul Cinéma, mon amour –  povestea  luptei domnului Victor Purice pentru salvarea acestui cinema, sa nu fie inghitit de sistemul bolnav romanesc, sa nu fie pus la pamant de mall-urile care sufoca si slutesc orasul Piatra Neamt. Am plans de mi-au sarit ochii. Mi-am amintit cele 7 dati in care am vazut Titanic in acest cinema, mi-am amintit de Romeo si Julieta (da, era perioada mea Leonardo di Caprio), mi-am amintit de adolescenta. Si m-a impresionat enorm forta acestui om de a se pune de-a curmezisul pentru a salva un loc plin de amintiri pentru multi, un loc care inseamna atat de mult din punct de vedere cultural. Si mi-am jurat ca atunci cand voi ajunge in Piatra, trebuie sa ma duc sa-l vad pe acest om, sa-i strang mana si sa-i multumesc pentru tot ceea ce face.

Si l-am vazut. In prima faza, m-am intalnit cu „doamnele lui” Cornelia si Lorena (fetele care lucreaza la cinema). Eram in fata cinematografului, ma minunam de schimbarile facute, usor debusolata cand aud o voce zglobie in spatele meu :„Pot sa va ajut cu ceva? „ Era Cornelia. Si Lorena. Eram atat de fericita sa le vad! Cineva pe care nu cunosc decat prin intermediul unui documentar. Le spun ca le recunosc din documentar. Si ele cu zambetul pana la urechi, usor jenate, ma intreaba daca il caut pe domnul Victor si ma conduc in interior. „Da, dar nu vreau sa-l deranjez, numai sa-i multumesc pentru tot ceea ce face pentru noi si pentru Piatra-Neamt”, le spun, intimidata pana in varful urechilor.

Intru si recunosc aproape totul. Ce-i drept nu am mai vazut acest cinema de aproape 20 de ani, dar imi este atat de familiar… Vad ghiseul de bilete, deasupra lui afisul „O zi se fumeaza, O zi nu se fumeaza, Azi nu se fumeaza!„, grafitti „Salvam Dacia„. Intru in sala de asteptare, un miros de popcorn imi invadeaza narile. Nu trec nici 10 secunde si Domnul Victor apare. Galant, imi saruta mana  (wow) si ii spun ca am venit sa-i multumesc pentru tot ceea ce face. Si timp de o ora (poate chiar mai mult) povesteste cat inseamna acest cinema pentru el, cand de recunoscator este noii generatii care se implica voluntar pentru salvarea a cinemaul Dacia, pentru ea va fi mostenitoarea acestui cinema, nimeni altcineva.

Cu o tigara neaprinsa, plimbata din mana in mana, Domnul Victor, Puricescu, Victor, Vic, Bicu (cum ii spun pritenii, copiii, nepotii din Italia) are o forta, o vointa, o energie… ceva ce nu vezi foarte des. Acest fost arbitru de volei, este un luptator, un om care vrea sa puna mall-urile la pamant, iar singurul aliat este tineretul care se implica voluntar, care vine la cinema, cumpara bilete, care sfideaza sistemul. Mi-a vorbit si de autoritati si toate aceste institutiile care il curteaza doar de fatada, dar nu-mi voi raci gura vorbind despre chestii lipsite de importanta. In documentar, Domnul Victor mi s-a parut real, insa in live nu ai cum sa nu ramai gura-casca si sa nu-l asculti, sa nu vrei sa-l iei acasa. Este pasionat si pasionant, si se vede asta in ochii lui, cand vorbeste, cum povesteste. Daca as fi putut, as fi ramas la un film, dar cum timpul meu era atat dramuit, imi jur ca data viitoare o voi face.

Daca vreodata in viata ta deprimi, te duci la Piatra Neamt, la cinema Dacia si il cauti pe Domnul Victor. Ai sanse mari sa-l gasesti la ghiseul de bilete (imi povestea ca multa lume s-a mirat, dupa documentar, sa-l gaseasca la ghiseu…) si iti va spune el mai multe despre lucrurile cu adevarat importante in viata!

Documentarul va lura in salile de cinema din Paris incepand cu 6 mai 2017