Am mai marcat o misiune. La Lancel. Pe Champs Élysée. Drept urmare, am sarbatorit-o pe Doamna Liberté, Fraternité, Égalité aka Franta, la locul de munca. Ohhh, la vie en rose :). Deloc neplacut, pentru ca am intalnit, ca in mai toate misiunile in locurile cu un puternic flux de turisti, melanjul cultural de care am nevoie – atat in ceea ce ii priveste pe clienti, cat si pe cei alaturi de lucrez. Persoane de la care am de invatat si cu care fac „trocul cultural”.
Desi in prima faza am fost intimidata de imensitatea buticului si pozitionarea lui, mi-a revenit destul de rapid (o lectie buna in acest sens a fost aventura Lancel de la Carrousel de Louvre acum ceva timp). In cele 5 zile pe Champs, am invatat de la fiecare cate ceva: de la mangerul buticului (o doamna perfectionista spre maniaca, cu vreo 25 de ani de Lancel) am invatat printre multe altele, CUM expunerea unui bun discurs despre istoria unei marci poate creea noi adepti; de la echipa chineza am „furat” alte cateva tehnici de abordare si am realizat ca, de fapt, chinezoiacele sunt cele mai muncitoare si mai ascultatoare angajate ever; din partea echipei de rusoaice am (re)simtit raceala specifica, si am observat ca urainiencele, fie ele slave, sunt mai „pline de viata” si mai dornice de vorba; de la echipa africana am (re)invatat cum sa stau cu spatele drept la inaltimea celor 7 cm de tocuri, sa scot piptul inainte si posterioarul in evidenta (au aceste femei o usurinta de a se face remarcate si placute, sunt atat de calde, incat iti vine sa le iei in brate); in ceea ce priveste echipa de stagiari francezi… m-am ferit de frustarea si de lipsa lor de motivatie, dar am invatat si destule lucruri bune in perioada mea de „observatie”.
De aia imi plac experientele astea, pentru ca nu pot ramane indiferenta, ma antreneaza pentru mai departe. Si nu e prima oara cand ma simt ca un psiholog „de serviciu” pentru echipele pe care le intalnesc de-a lungul misiunilor mele: toti vin si-mi povestesc micile/marile lor nemultumiri, realizari, pentru ca au nevoie sa refuleze, iar eu sunt in treacat si asta ii reconforteaza. Si mie imi permite sa observ, sa analizez, sa trag concluzii:).
Si totusi, de ce Champs Élysée este considerata ca fiind cea mai frumoasa avenue din lume? Pentru ca aici sunt cele mai scumpe buticuri ever? Nu am inteles niciodata de unde ii vine celebritatea mondiala. Este mereu super full, plina de lume care se fotografiaza in fata unui butic ( de ex Louis Vuitton) – un melanj de cersetori, turisti gura-casca si buticuri cu preturi exorbitante. In plina zi, acest bulevard este, pentru mine, un calvar. Noaptea sau de Craciun, nu neg, este de vis. Dar doar atat! In rest, ramane un avenue plina ochi de turisti, in turma, atrasi de mirajul luxului.
De 14 iulie, Ziua Frantei, ceva m-a uimit, pentru ca am vazut alta fata a Champs Élysée-ului. A fost obisnuitul defileu. Erau multi francezi, mai multi decat turisti. Toata lumea linistita, nicio urma de imbulzeala, astepta defileul cu avioane, elicoptere, pompieri &co. Aplauze la fiecare demonstratie. Am fost uimita de decenta lor si parca mi-a placut Champsu’ mai mult decat de obicei. Si pentru a celebra acesta minunatie, mi-am bagat niste Edith Piaf „La vie en rose” in casti, in mezaninul de la Lancel. O placere….
Buburuza Buz 